Alb, gri, negru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alb, gri, negru

Carevasazica, Vincler a fost arestat. Liderul "baietilor buni" din Obor, implicat intr-o gramada de scandaluri interlope, cunoscut prin toata Braila din acest punct de vedere si nu numai, a fost arestat joia trecuta. Dar nu pentru ca ar fi fost prins sau dovedit de anchetatorii nostri ca a comis ceva infractiuni, ci pentru ca a fost condamnat in Italia, la 9 ani de inchisoare. Si nu a fost condamnat zilele trecute, ci hat, prin aprilie 2004! De atunci, Vincler a fost dat in urmarire prin Interpol, iar in 2005 autoritatile italiene chiar au cerut arestarea provizorie a acestuia, in vederea extradarii, insa nimeni nu s-a sinchisit sa-l salte. Dar la aceasta faza, Politia noastra are o scuza: nu s-a chinuit nimeni sa-l aresteze, pentru ca nu prea putea fi extradat, fara consimtamintul sau. Si asta din cauza legislatiei de tip latino-americane, promovate in trecut de PSD (oare se gindeau pesedistii ca vor ajunge la putere prin alte tari, de unde sa fure la greu, pentru a-si gasi apoi refugiul in Romania, daca nu aveau timp sa ajunga in Mexic?). Dar uite ca joi, la 25 de zile de la intrarea Romaniei in Uniunea Europeana, Vincler a fost arestat, in vederea extradarii, pentru a-si executa sentinta data cu vreo 3 ani in urma. O sentinta grea - 9 ani de puscarie - pentru fapte la fel de grele: proxenetism, instigare la prostitutie si instigare la trecerea frauduloasa a frontierei. Mai precis, Vincler pusese la cale o retea de racolare de fete din tara si din Republica Moldova, pe care le caza provizoriu intr-un apartament din Braila, daca era cazul le falsifica pasapoartele, apoi le trimitea in Italia, pentru a se prostitua. Adica a fost nevoie de UE nu doar pentru a-l aresta, ci mai ales pentru a i se dovedi activitatea infractionala a acestuia, pe care o desfasura inclusiv la Braila. De fapt, de aici se punea totul la cale! Iar in toata aceasta perioada, Politia noastra n-a vazut nimic, n-a auzit nimic, n-a dovedit nimic. Nici macar nu stiu daca a incercat macar. Toata aceasta retea internationala se forma la Braila, sub ochii anchetatorilor din zona, dar lui Vincler nu i s-a intimplat nimic in toata aceasta perioada. Si e vorba de niste ani buni de zile! Si oare, dupa pronuntarea sentintei din Italia, cu ce s-o fi ocupat Vincler la Braila? O fi avut carte de munca pe la vreun angajator? I se plateau oare orele suplimentare? Avea si concediu legal? I-o fi mers vechimea la pensie?
Vincler e unul dintre cei citeva zeci sau poate sute de indivizi din Braila care, desi au masini smechere, apartamente, bani girla si timp liber cu duiumul, nimeni nu stie exact pe unde sint angajati de le merge asa de bine. Practic, mai toata lumea stie cam cu ce se ocupa, mai putin, chipurile, cei care ar trebui sa-i ancheteze. In Romania, oficial, multi dintre ei au caziere albe, asa cum are si Vincler. Lumea stie ca, in realitate, cazierul le este cam gri, dar a fost nevoie de Uniunea Europeana ca sa demonstreze ca, in cazul unora, e chiar negru. O situatie precum cea a lui Vincler ar fi putut fi de tot risul, daca de fapt nu ar fi de plins. E tragic si revoltator sa vezi ca, desi in Italia a fost condamnat pentru fapte pe care toata lumea le banuia de ani de zile, anchetatorii nostri au asteptat intrarea Romaniei in UE ca sa-l aresteze, pentru a-l extrada, nicidecum pentru ca l-ar fi dovedit cu vreo ilegalitate. Imi vine sa pun pariu ca si celebra operatiune "Braila", declansata anul trecut pe teritoriul Romaniei si Spaniei, soldata cu arestarea a zeci de indivizi din grupari de crima organizata, cu tentacule infipte puternic, evident, la Braila, a pornit de la anchetatorii spanioli.
Sincer, dupa o asemenea situatie, precum cea a lui Vincler, nu poti sa tragi decit doua concluzii: la noi ori nu se poate, deci e vorba de o incompetenta crasa, ori nu se vrea, deci e vorba de complicitate. In ambele cazuri, insa, problema este extrem de grava, iar un asemenea caz nu reprezinta altceva decit o mare rusine pentru institutiile de ancheta brailene. Sa asteptam, oare, ca tot UE sa-i aresteze si condamne pe toti cei cu cazierul gri de prin Braila?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro