Handbalistele brăilene au reuşit să câştige şi al doilea meci de pe teren propriu din acest sezon competiţional al Ligii Naţionale, 28-25, în disputa cu CSM Unirea Slobozia. Însă elevele antrenorului Costică Buceschi nu au avut o misiune facilă, pentru că formaţia din Slobozia nu a venit în excursie la Brăila. Ba din contră, handbalistele antrenate de Victorina Bora, deşi au evoluat 12 minute în inferioritate numerică, au avut o prestaţie foarte bună şi doar pe finalul partidei au mai slăbit din turaţie. CSM-ul a condus cu 3-1 în debutul meciului şi abia în minutul 7 HC Dunărea a trecut pentru prima dată în avantaj, 4-3, după reuşita Alinei Horjea, cea care avea să devină cea mai bună marcatoare a gazdelor. Din acel minut, brăilencele au condus în permanenţă. Ada Moldovan a mărit la trei avantajul gazdelor, 8-5, în minutul 19 iar şapte minute mai târziu Horjea a stabilit cea mai mare diferenţă de scor din acest meci, una de şase lungimi, 14-8. În ultimele minute ale primei reprize brăilencele am mai înscris doar o singură dată, iar formaţia vizitatoare de trei ori astfel că, la pauză, HC Dunărea conducea cu 15-11.
La reluare, Enescu şi Genkova au reuşit câte o "dublă", jocul s-a echilibrat, iar jucătoarele din Slobozia s-au apropiat în trei rânduri la doar un singur gol de gruparea de la Dunăre, ultima dată în minutul 55. La 23-22 pentru HC Dunărea, Tiron şi Moldovan au înscris şi au tranşat jocul în favoarea gazdelor. Brăilencele au câştigat la trei puncte diferenţă, 28-25, iar în următoarea etapă se vor deplasa la CSM Bucureşti.
Pentru HC Dunărea au marcat: Horjea 8 goluri, Moldovan 5, Tiron 5, Gheorghe 3, Orşivschi 2, Czeczi 2, Pîrvuţ 1, Apetrei 1, Brot 1, iar pentru CSM Unirea Slobozia au înscris Enescu 10 goluri, Genkova 4, Simion 3, Toma 3, Pavăl 2, Ostase 2, Mărginean 1.