Al doilea eşec la rând pntru CS Făurei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Al doilea eşec la rând pntru CS Făurei

• echipa manageriată de Bănel Nicoliţă a pierdut cu 1-0, pe teren propriu, partida cu SC Popeşti Leordeni • în repriza a doua, CS Făurei a ratat multe ocazii mari de gol

 

Partida dintre CS Făurei şi SC Popeşti Leordeni a avut două părţi distincte, o primă repriză echilibrată, fără mari ocazii de gol dar la finalul ei oaspeţii conduceau cu 1-0, şi o a doua în care Bănel Nicoliţă şi colegii săi au dominat teritorial, şi-au creat ocazii clare de gol, dar nu au reuşit să-l învingă pe David Duţu.

Echipa gazdă, cu şase juniori în teren, putea să deschidă scorul în minutul 28, când Stelian Nicoliţă a centrat în faţa porţii dar Puşcaşu a trimis mingea, cu capul, peste transversală. Cinci minute mai târziu, CS Popeşti Leordeni a iniţiat un contraatac, mingea a ajuns la Bogdan Ilie, care a şutat din colţul careului mare direct în vinclul porţii apărate de Tudor şi formaţia vizitatoare a trecut în avantaj.

Până la pauză nu s-a mai petrecut nimic de menţionat pe teren.

Jucătorii echipei gazdă au ieşit de la cabine dornici să întoarcă soarta partidei în favoarea lor însă fie nu au găsit soluţiile ideale de a marca, fie apărarea oaspeţilor a fost sigură în intervenţii şi a stopat acţiunile celor din Făurei înainte ca ele să devină periculoase pentru portarul Duţu.

Puşcaşu, Stelian Nicoliţă, Percă şi Ndigwe şi-au trecut numele pe lista ratărilor.

CS Făurei ar fi putut obţine un penalty în minutul 70 când, după un duel în careul oaspeţilor cu un adversar, Puşcaşu a fost faultat, însă el a continuat acţiunea, l-a driblat pe Duţu dar a întârziat momentul şutului, a intrat într-un unghi dificil şi a preferat să întoarcă mingea în faţa porţii dar fundaşul oaspeţilor, Anghel, a fost atent şi a degajat-o în aut.

Echipa gazdă a atacat cu întreg efectivul dar până la finalul partidei nu a reuşit să înscrie nici măcar golul egalizator, iar CS Popeşti Leordeni s-a impus la limită, cu 1-0.

 

CS Făurei: Tudor – Mocanu, Drezaliu, B. Nicoliţă, Ciucă - Percă, Roată, L. Lică (min. 35: Ndigwe), Băicoianu – Puşcaşu - S. Nicoliţă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro