Jucătorii divizonarei secunde CF Brăila au încheiat vinerea trecută cantonamentul de iarnă desfăşurat în staţiunea Lacu Sărat, iar în timpul care a mai rămas până la startul returului gruparea pregătită de Daniel Timofte caută să susţină mai multe partide amicale.
Brăilenii au disputat deja miercurea trecută un joc de verificare în compania Politehnicii din Galaţi, iar primul test din 2011 a fost câştigat cu 2-1 de brăileni, după reuşitele din repriza secundă ale lui Gheţi şi Necoară.
Astăzi, de la ora 11.00, tot pe terenul sintetic din oraşul vecin, CF Brăila va întâlni satelitul Oţelului, grupare la care antrenor secund este o fostă glorie a fotbalului brăilean, Tudorel Pelin.
Până la acest meci, CF Brăila a definitivat transferurile lui Ciortea, Dan Ignat, Cornel Gheţi, Alexandru Balaban, Andrei Petrescu şi Amer Tarek.
La pregătirile echipei mai participă portarul Gavrilaş de la Astra II, precum şi doi jucători de la satelitul lui Dinamo, Mădulare şi Botea, înţelegerile cu ultimii doi urmând a se parafa în aceste zile.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.