Alături de fetele noastre! HC Dunărea și Minaur Baia Mare se întâlnesc astăzi în Polivalentă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alături de fetele noastre! HC Dunărea și Minaur Baia Mare se întâlnesc astăzi în Polivalentă

* meciul, care începe la ora 17.00, contează pentru etapa a 15-a a Ligii Florilor * “Ne dorim mult victoria și sunt încrezător că o vom obține”, spune Adrian Manole, președintele clubului brăilean * “Avem nevoie de sprijinul suporterilor mai mult ca oricând, cu ajutorul cărora vom reuși să trecem peste această perioadă dificilă, plină de accidentări”

 

Astăzi, 10 februarie, de la ora 17.00, în etapa a 15-a a Ligii Florilor, HC Dunărea va juca pe teren propriu cu Minaur Baia Mare. Înaintea acestei runde formația brăileană are 22 de puncte și se află pe locul al 6-lea, în timp ce adversara sa, cu 21 de puncte, ocupă poziția a 8-a.

Partida din Polivalentă va fi arbitrată de Marian Drăghici și Ionuț Drăguț, din Adjud. Ca de obicei, meciurile care nu sunt televizate de posturile centrale pot fi urmărite în direct pe pagina de YouTube HC Dunărea.

Însă echipa brăileană are nevoie de sprijinul iubitorilor de handbal din Brăila ca să poată trece peste această pasă mai puțin bună pe care o traversează. Și de aceea este foarte important ca echipa brăileană să fie susținută de un public spectator cât mai numeros, unicul obiectiv al hanbalistelor pregătite de Morten Soubak fiind victoria.

Biletele se pun în vânzare astăzi, începând cu ora 15.30, prețul unui bilet fiind de 15 lei.

“Întâlnim o echipă aflată într-o formă foarte bună, care joacă de mult timp împreună. Avem nevoie de sprijinul suporterilor mai mult ca oricând, cu ajutorul cărora vom reuși să trecem peste această perioadă dificilă, plină de accidentări. Nu avem scuze și trebuie să luptăm pentru fiecare punct. Trebuie să credem în continuare în echipă și în șansele noastre. Ne dorim mult victoria și sunt încrezător că o vom obține”, a declarat Adrian Manole, președintele HC Dunărea Brăila.

În tur, în toamna anului trecut, HC Dunărea a câștigat cu 27-23, meciul de la Baia Mare.

Pentru HC Dunărea au marcat atunci Amanda Kurtovic 9 goluri, Paula Rodrigues 4, Tamires Morena 3, Jessica Quintino 3, Larissa Araujo 3, Da Silva 2, Gomes da Rocha 1, Ștefania Epureanu 1, Maria Kanaval 1, iar pentru Minaur au înscris Fujita 7 goluri, Polocoșer 5, Tănăsie 5, Burlachenko 3, Zych 2, Barbosa 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro