• evenimentul s-a produs pe un drum comunal între localităţile Viziru şi Tufeşti • şoferul de 27 de ani, din comuna Viziru, a scăpat volanul de sub control, în urma exploziei, ajungând într-un şanţ
Explozia unei anvelope a dus la producerea unui accident rutier, pe Drumul Comunal 16, între localităţile Viziru şi Tufeşti. Ghinionistul a fost un tânăr şofer care nu a mai putut stăpâni maşina.
Evenimentul rutier s-a produs la data de 24 august, ora 19.50, Poliţia oraşului Însurăţei fiind sesizată, prin apel 112, de către un bărbat de 63 de ani, din comuna Viziru. Ajunşi la faţa locului, adică pe DC 16, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din comuna Viziru, care, în timp ce se deplasa cu autoturismul dinspre Viziru către Tufeşti, din cauza exploziei anvelopei stânga faţă, a pierdut controlul volanului. Şoferul a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un şanţ de pământ.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere, în vârstă de 25 de ani, din comuna Viziru, ea fiind tranportată la Spitalul Judeţean de Urgență Brăila, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.