AJF se joacă de-a omologarea cu terenul celor de la Şoimii Unirea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

AJF se joacă de-a omologarea cu terenul celor de la Şoimii Unirea

Situaţie inedită în fotbalul judeţean brăilean după ce două comisii ale Asociaţiei Juedeţene de Fotbal Brăila s-au jucat de-a alba neagra cu omologarea terenului de fotbal al echipei Şoimii Unirea. Comisia de specialitate a AJF Brăila a omologat provizoriu terenul, până pe 15 august 2016, însă la meciul de inaugurare, arbitrul Georgel Badea a considerat că terenul este neregulamentar şi astfel nu a dat drumul la joc. În mod surprinzător, Comisia de Disciplină a aceluiaşi AJF Brăila, care anterior omologase suprafaţa de joc, i-a dat dreptate arbitrului şi a dictat meci pierdut cu 3-0 pentru echipa gazdă. Şoimii Unirea a depus contestaţie la Comisia de Apel, numai că aceasta le-a făcut memoriul ghem şi a menţinut prima decizie. Conducerea clubului Şoimii Unirea vine cu argumente şi spune că AJF Brăila are echipe pe care le agreează şi le sprijină, în timp ce pe altele le dezavantajează. Iar Şoimii Unirea face parte din cea de a doua categorie. "Decizia Comisiei de Apel a fost luată pe 31 martie, iar noi am primit actul oficial abia după două săptămâni. Răspunsul este semnat de jurista Mihaela Grozea, probabil soţia celui care face delegările la Comisia de arbitri Brăila. Nu este totul cusut cu aţă albă?", întreabă Ionel Butoi, preşedintele echipei Şoimii Unirea. Clubul din Unirea consideră că a fost nedreptăţit şi merge să-şi găsească dreptatea la Federaţia Română de Fotbal, cei din Unirea dorind doar ca partida să fie reprogramată.

Şoimii Unirea: "Vom merge să ni se facă dreptate la FRF"

Echipa de pe locul al patrulea din Seria întâi a Ligii a V-a, Şoimii Unirea, se simte nedreptăţită de organizatoarea competiţiei, Asociaţia Judeţeană de Fotbal (AJF) Brăila. După ani în care a fost "echipa păcii" - pentru că pierdea la scor aproape toate meciurile, în această ediţie de campionat Şoimii Unirea se află la un pas de podium şi este o adversară incomodă pentru primele trei clasate. Odată cu schimbarea de atitudine din teren, conducerea clubului a decis ca din această primăvară să joace meciurile pe teren propriu, chiar la Unirea. Astfel că după cinci ani în care au jucat fie la Viziru, fie la Tichileşti, cei de la Unirea au amenajat un teren la ei în comună şi au cerut celor de la AJF Brăila să-l omologheze. Acest lucru urma să se întâmple chiar la meciul din Cupa României - faza judeţeană dintre Şoimii Unirea şi Romgal Romanu. La prima tentativă terenul nu a corespuns cerinţelor din regulamentul FRF şi meciul s-a disputat în aceeaşi zi, la Romanu, dar după o săptămână terenul a fost omologat. Actul a fost semnat de şeful Comisiei de omologări din cadrul AJF Brăila, Marin Petrescu, de viceprimarul comunei Unirea, Teodora Puia, şi de preşedintele echipei de fotbal din localitate, Ionel Butoi.
"Pentru ca terenul să fie omologat trebuia să mai facem câteva îmbunătăţiri. Atunci am plecat şi am jucat la Romanu, unde am câştigat la scor, iar în săptămâna care a urmat am rezolvat toate problemele impuse de cei de la AJF Brăila. Terenul a fost omologat, iar în primul meci din campionat din 2016 trebuia să jucăm tot cu Romgal Romanu. Jucătorii s-au echipat, dar meciul nu s-a disputat pentru că arbitrul Georgel Badea a spus că terenul nu este regulamentar. Cu toate că noi i-am arătat actul care specifica faptul că terenul este omologat de AJF Brăila, Badea nici măcar nu a vrut să stea la discuţii. De altfel, atunci arbitrii nici măcar nu s-au echipat. Nici Comisia de Disciplină a AJF Brăila nu a ţinut cont de faptul că terenul a fost omologat de o comisie a lor şi ne-a dat joc pierdut cu 3-0. Am făcut memoriu la Comisia de Apel a AJF, verdicul s-a dat pe 31 martie, iar noi am primit actul abia pe 13 aprilie, un act semnat de o anume juristă Mihaela Grozea. Cei de la AJF spun că arbitrul decide dacă terenul este regulamentar sau nu, dar după acea etapă Badea a fost reţinut de la delegări (cu alte cuvinte a fost dat afară - n.r.). Considerăm că nu este corect cum au judecat acest caz membrii celor două comisii şi atunci vom merge să ni se facă dreptate la FRF", a explicat Ionel Butoi, preşedintele clubului Şoimii Unirea.

AJF Brăila tace mâlc

Instructorul echipei, Stelian Gheorghiţă, consideră că prin rezultatele foarte bune obţinute în acest campionat Şoimii Unirea a început să deranjeze şi s-a dorit să fie pusă la punct.
"Cred că cei de la AJF Brăila ori au ceva cu noi, ori cu cel care ne-a omologat terenul. Deranjăm probabil că avem o prestaţie foarte bună şi nu mai suntem echipa păcii. La Berteşti se joacă pe un teren viran în apropierea Călmăţuiului, iar dacă un jucător nu este atent, oricând poate face baie. La Corbu, unde îşi dispută meciurile de pe teren propriu Speranţa Măxineni, jocurile sunt întrerupte câteodată de cei care vor să scurteze drumul cu căruţele şi care trec chiar prin mijlocul suprafeţei de joc. Ni s-a spus că nu au avut unde să se schimbe arbitrii, dar la Lanurile unde se schimbă, nu tot în aer liber? La Găiseanca sunt gropi mari pe suprafaţa de joc, la Horia se joacă undeva la marginea satului, ca pe maidan, dar acele terenuri au fost omologate, al nostru nu. Ni s-a spus că avem pe o latură a terenului, la un metru şi ceva o fundaţie de clădire, dar la Romanu unde în zona băncilor de rezerve sunt zone de beton lungi de 7-8 metri şi înalte de 50-60 de cm nu a văzut nimeni?. Este clar că suntem vânaţi, dar ne vom căuta dreptatea la FRF", a declarat şi instructorul Stelian Gheorghiţă.
Nimeni de la Asociaţia Judeţeană de Fotbal Brăila nu a vrut să comenteze referitor la acuzaţiile aduse de clubul Şoimii Unirea. Totuşi, AJF a emis un comunicat scurt: "Conform regulamentului, singurul care decide dacă un teren este regulamentar sau nu este arbitrul. Comisiile şi-au făcut datoria".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro