Mergi la conţinutul principal

Agricultorii braileni cer ministrului Remes debirocratizarea procedurilor de subventionare

Zilele acestea, conducerea Asociatiei Producatorilor Agricoli (APA) Braila a adresat o scrisoare ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remes, prin care a semnalat principalele probleme cu care fermierii se confrunta atit in subventionarea irigatiilor si despagubirile in caz de seceta, precum si in ceea ce priveste Legea creditului agricol.
Concret, APA Braila a sesizat ca beneficiarul subventiei pentru irigatii este pus in situatia de a fi penalizat nejustificat de compania "Electrica", si explica in detaliu cauza: circuitul greoi al hirtiilor intre institutiile implicate. ""Electrica" citeste contorul la statia de pompare, citirea este comunicata la Ploiesti, iar de acolo la Cluj, care trimite in teritoriu factura, pe care producatorul agricol o depune imediat la Directia Agricola. Directia centralizeaza timp de 2-3 zile toate datele si merge cu ele la Directia de Finante pentru aprobare si le trimite apoi la Serviciul Irigatii al Ministerului Agriculturii. De aici este transmisa Serviciului Finante din acelasi minister, de unde ajunge la ministrul secretar de stat si apoi la Remes. Abia apoi este transmisa la Ministerul de Finante si se reia inapoi circuitul pe acelasi parcurs. Intreg acest circuit dureaza circa 60 de zile pina cind actele se intorc la Directia Agricola Braila care plateste, intr-un final, societatii "Electrica". Cu ce este de vina producatorul agricol in aceasta miscare a hirtiilor si de ce el trebuie sa plateasca penalitati de intirziere?", intreaba retoric presedintele APA Braila, Costica Macelaru. Un alt punct de interes al adresei catre Traian Remes este referitor la irigatiile cu motopompele: "Conform prevederilor Legii 138/2004, producatorii agricoli care folosesc acest sistem de irigatii pot beneficia de subventii la apa de irigat pentru acoperirea contravalorii unei cantitati de 50 litri combustibil la 1.000 mc de apa pompata. Problema este ca, printr-un ordin ministerial, acest text de lege a fost completat cu referiri exacte legate de dotarea motopompelor cu aparate volumetrice care nu au existat si nici nu exista in dotarea acestor echipamente de irigat. In aceste conditii, nici un agricultor nu poate beneficia de sprijinul din subventie", mai spune Macelaru, solicitind in acelasi timp analizarea atenta a situatiei prezentate astfel incit sa fie gasita cit mai rapid o solutie.

Probleme si la acordarea subventiilor pentru calamitati partiale

In ceea ce priveste acordarea subventiilor pentru calamitati partiale in conformitate cu Legea nr. 381/2002, APA Braila atrage atentia oficialului ministerial ca birocratizarea excesiva a sistemului duce la situatii in care o parte dintre dosarele depuse de producatorii agricoli afectati de seceta sa fie respinse. "La nivelul primariilor nu s-au intrunit comisiile de constatare la primele instiintari de calamitare, venite din partea producatorilor in rastimpul celor 48 de ore de la producerea evenimentului, asa cum cere legea. Iar aceste situatii sint generate de faptul ca la nivelul autoritatilor locale nu este destul personal de specialitate care sa constate gravitatea fenomenului", a explicat Macelaru.
Referitor la Legea creditului agricol, obiectiunile ridicate de conducerea APA Braila vizeaza faptul ca, pentru infiintarea culturilor de toamna, intretinerea lor in lunile noiembrie si decembrie, dar si pregatirea prin araturi a campaniei de primavara, producatorii nu pot beneficia de conditiile avantajoase de creditare intrucit: "Aceasta lege reglementeaza anual cuantumul de participare a bugetului la sustinerea dobinzilor la creditele de productie. Aceste credite se fac pe un an agricol, nu calendaristic, asa cum a reiesit din ultimul act normativ". In concluzie, APA Braila a solicitat conducerii Ministerului Agriculturii sa revada modalitatea de emitere a acestor acte normative, astfel incit sa fie corectate toate anormalitatile reliefate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro