Dezamăgire totală în urma discuţiilor de ieri dintre agricultori şi ministrul de resort, Mihail Dumitru. Discuţiie au avut loc în cadrul mai multor runde, la care parteneri de dialog au fost, pe rând, delegaţia Federaţiei Agrostar, precum şi asociaţiile profesionale ale agricultorilor, printre care şi Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
La prima rundă de discuţii, ministrul i-a avut ca parteneri pe sindicaliştii de la Agrostar. La ieşirea de la întâlnirea cu ministrul Agriculturii, preşedintele Federaţiei, Niculae Ştefan, a declarat că rezultatul "negocierilor" nu este deloc cel aşteptat şi, ca urmare, va fi pus la punct un calendar al acţiunilor de protest. El a explicat că nemulţumirea lor se leagă de faptul că, nici până în prezent, ministerul nu a găsit o soluţie pentru rezolvarea problemelor stringente ridicate de agricultori: neacordarea unor subvenţii în sectorul agricol, accesul greoi la fondurile structurale şi subfinanţarea prin alocarea unui buget mult prea mic Ministerului Agriculturii. Astfel, preşedintele Agrostar a declarat că membrii federaţiei vor organiza o serie de proteste prin care vor solicita, în primul rând, majorarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la 4% din PIB, adică la 36 miliarde de lei. El a adăugat că o decizie privind calendarul de proteste va fi luată săptămâna viitoare. "Marţi (12 ianuarie - n.r.) vom discuta calendarul de proteste, nu ştim deocamdată când şi cum vom protesta, dar sigur vom ieşi în stradă pentru că nu putem accepta acest buget", a spus preşedintele Agrostar. Mai grav, liderul Agrostar a precizat că în condiţiile subfinanţării sectorului, mai mult de jumătate dintre exploataţiile agricole se vor închide ceea ce va aduce la concedierea a 10.000 de persoane. "Am discutat despre buget, ministrul ne-a explicat că este un buget mic, de criză, însă nu putem fi de acord să primim doar atât. Suntem într-o situaţie gravă pentru că agricultura României este decapitalizată, piaţa este neloială, realizăm importuri mari de produse agroalimentare şi ne confruntăm şi cu evaziune fiscală mare. Avem nevoie de 36 miliarde de lei pentru a ajuta acest sector", a spus preşedintele Federaţiei Agrostar, Niculae Ştefan.
"MADR trebuia să elaboreze deja o lege pentru alte ajutoare de stat, dar din păcate nu s-a făcut nimic"
Legat de problema eliminării unor forme de subvenţionare în anumite sectoare din agricultură, liderul sindical a punctat "Ni s-a spus că nu mai există nicio şansă de prelungire a ajutoarelor de stat gen subvenţiile pentru porc, pui, legume, care conform tratatului de aderare, nu mai pot fi acordate din 2010. Ne aşteptam însă ca domnul ministru să aibă o soluţie anti-criză de scurtă durată pentru agricultură care să cuprindă alte provederi legale privind ajutoarele de stat", a spus Ştefan. Potrivit acestuia, Ministerul Agriculturii nu a finalizat încă o lege care să prevadă noi forme de sprijin de la bugetul de stat pentru agricultori, în prezent existând totuşi în lucru un proiect pe această temă. "MADR trebuia să elaboreze deja o lege pentru alte ajutoare de stat, dar din păcate nu s-a făcut nimic. Ministrul a spus că se lucrează la o lege pe care o vom discuta şi care sperăm să fie aprobată de CE", a mai spus preşedintele Agrostar. De altfel, ministrul Agriculturii Mihail Dumitru a declarat chiar înainte de întâlnirea cu sindicaliştii că nu există posibilitatea obţinerii unei derogări de la Comisia Europeană pentru prelungirea ajutoarelor de stat ce nu mai pot fi acordate începând cu acest an. "Regimul negociat în tratatul de aderare nu poate fi prelungit, iar acest regim a expirat şi nu există posibilitatea obţinerii unei derogări. Vom încerca varianta înlocuirii ajutoarelor de stat ce nu mai pot fi acordate din 2010 cu forme de sprijin în conformitate cu normele comunitare", a spus Dumitru.
În ceea ce priveşte discuţiile pe tema evaziunii fiscale pe piaţa produselor agroalimentare, precum şi despre dificultatea accesării fondurilor aferente Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală (PNDR), liderul sindical a punctat că speră ca experienţa ministrului Mihail Dumitru să ducă la debirocratizarea sistemului de accesare a PNDR. "De asemenea, am cerut implicarea băncilor şi a statului pentru garantarea creditelor, pentru că fără aceste lucruri, accesarea PNDR va fi o fată morgana pentru producătorii agricoli", a adăugat Ştefan Niculae.
Agricultorii brăileni sunt dispuşi să se alăture protestelor sindicaliştilor de la Agrostar
Prezent la întâlnirea de ieri a producătorilor agricoli cu ministrul Mihail Dumitru, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli (APA) Brăila, Costică Măcelaru s-a arătat dezamăgit de concluziile discuţiilor: "A fost mai mult o tragere de timp pentru că dumnealui nu a zis nimic concret, doar ne-a ascultat pe rând, pe toţi cu problemele ridicate de fiecare în parte. De săptămâna viitoare ar urma să aibă loc discuţii separate pe sectoare de activitate, însă mari speranţe nu sunt. Am înţeles foarte clar că nu mai e nicio şansă legată de plata subvenţiilor interzise din acest an, dar nici nu a reieşit că ar fi o soluţie menită să suplinească formele de sprijin financiar ce nu se vor mai acorda. Încă nu s-a decis în cadrul LAPAR dacă vor fi organizate mişcări de protest dar mă declar deschis ideii de a sprijini colegii de la Agrostar în acţiunile lor întrucât, practic, ne unesc interese comune întrucât probleme sunt cam aceleaşi", ne-a declarat Măcelaru.