Agresori cercetaţi penal | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Agresori cercetaţi penal

În dimineaţa zilei de 13 aprilie, un bărbat din comuna Râmnicelu a reclamat la postul de poliţie comunală că, în ziua anterioară, a fost lovit cu capul în zona feţei de localnicul Marius Sorin S. (29 de ani). Poliţiştii l-au depistat pe cel reclamat care a recunoscut că, pe fondul unor discuţii contradictorii, l-a lovit pe Ion B., provocându-i hemoragie nazală. În aceeaşi zi, Daniel B. (18 ani) din satul Cuza Vodă a sesizat agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Stancuţa că în seara zilei de 7 aprilie a fost agresat de un consătean în vârstă de 17 ani. Primele cercetări ale poliţiştilor au stabilit că, în timp ce se afla pe o uliţă din sat, minorul l-a lovit cu o scândură pe Daniel B., provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 3 - 5 zile de îngrijiri medicale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro