Agresionat cu un cuţit | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Agresionat cu un cuţit

Evenimentul a fost sesizat la poliţie în data de 16 august, la orele 23.00. Victima s-a prezentat la Spitalul din Făurei pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, după care a fost transportată cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe Brăila. În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991 (republicată). În ceea ce priveşte agresiunea, se va stabili încadrarea juridică a faptei şi se vor lua măsurile legale, în funcţie de constatarea medico-legală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro