• ”am fost ţinuţi abuziv şi nejustificat, extrem de mult timp, în afara spaţiului european de liberă circulaţie, în condiţiile în care noi îndeplinim încă din 2011 criteriile”, a punctat europarlamentarul PSD
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne al UE, format din miniştrii de Interne ai statelor membre, a decis joi, 12decembrie, în unanimitate, aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen pe cale terestră, începând de la 1 ianuarie 2025.
Cu 29 de ţări (25 din cele 27 de state ale UE plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) și aproape 450 de milioane de locuitori, Spațiul Schengen este cea mai mare zonă de călătorie liberă din lume. Primele controale la frontierele dintre Franța, Germania, Belgia, Olanda și Luxemburg au fost anulate în 1985, prin acordul semnat la Schengen, localitate luxemburgheză aleasă simbolic pentru că se află la intersecţia graniţelor dintre Germania, Franţa şi Luxemburg.
„Pentru România şi pentru români este un act reparator”, consideră eurodeputatul PSD Mihai Tudose, „pentru că am fost ţinuţi abuziv şi nejustificat, extrem de mult timp, în afara spaţiului european de liberă circulaţie, în condiţiile în care noi îndeplinim încă din 2011 criteriile prevăzute în acquis-ul Schengen. Încă de atunci Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE a recunoscut oficial că suntem pregătiţi să aderăm şi tot din 2011, aproape anual, Parlamentul European cere aderarea României și Bulgariei la Schengen. Reuşita de acum este rezultatul unui efort politico-diplomatic incontestabil, în care opoziţia Austriei şi Olandei a fost demontată gradual şi am obţinut ca poziția Ungariei, care deţine acum preşedinţia semestrială a Consiliului UE, să ne fie favorabilă. Numai un om de rea-credinţă poate nega evidenţa: e un succes imens al României, cu atât mai mult cu cât a fost atât de mult aşteptat şi pregătit. Iar meritul esenţial revine actualului guvern, care încheie anul - şi mandatul - cu o realizare concretă pentru români”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
Ce înseamnă intrarea deplină în Schengen pentru România? Mihai Tudose afirmă că libera circulaţie este cea mai importantă reuşită a procesului de integrare europeană. „Piaţa unică europeană are la bază dreptul la liberă circulaţie, altfel n-ar putea funcţiona. Nu vorbim aici de vreo dimensiune simbolică, de un drept abstract sau de un moft. E vorba de dreptul de a trăi, a studia, a munci și a ieși la pensie oriunde în UE. Românii au simţit deja, de la 31 martie, beneficiile eliminării controalelor la frontierele aeriene şi maritime. Iată că, la aproape un an de la acea decizie, reuşim să obţinem şi renunţarea la controlul pentru transportul terestru, atât rutier, cât şi feroviar. Vor dispărea, de la 1 ianuarie, cozile din vămi pentru sutele de mii de români care vin acasă de sărbători şi va fi un câştig imens de timp pentru transportatori”, explică europarlamentarul Mihai Tudose.
Cât despre controalele temporare care pot fi introduse ulterior de unele state, liderul PSD precizează că acestea sunt măsuri excepţionale, ce pot fi luate pentru şase luni, spre exemplu sub presiunea migraţiei ilegale ori a riscului terorist - argumente invocate de Germania şi Olanda, în prezent, pentru verificări care sunt „aleatorii”, după cum subliniază eurodeputatul brăilean.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.