Mergi la conţinutul principal

Agenţii comunitari protestează că nu primesc sporul de dispozitiv

Agenţii comunitari brăileni, angajaţi ai Poliţiei Comunitare asimilaţi funcţionarilor publici, sunt nemulţumiţi că nu li se plăteşte sporul de dispozitiv. "Este dreptul nostru, câştigat în instanţă, la Curtea de Apel Galaţi. Funcţionarii din Primărie l-au primit, dar nouă nu ni s-a dat nimic. De ce se face această discriminare?", se întreba, ieri, un poliţist comunitar, într-o sesizare telefonică adresată redacţiei noastre. Conducerea Poliţiei Comunitare încearcă, însă, să calmeze spiritele, explicând că la mijloc este o neînţelegere. "Într-adevăr, a fost un proces la Curtea de Apel Galaţi, în care ne-am cerut dreptul legal de a beneficia de acest spor, în valoare de 25% din salariu. Am câştigat procesul, dar Procurorul General al Românei a făcut recurs, iar până când nu se dă o decizie finală nu avem cum să acordăm oamenilor sporul de dispozitiv. Funcţionarii din Primările l-au primit, fiindcă ei au intentat proces anul trecut, dar acum există posibilitatea să li se ceară banii înapoi, dacă recursul Procurorului General are câştig de cauză. Din acest motiv, aşteptăm verdictul final", ne-a explicat Traian Jipa, directorul Poliţiei Comunitare Brăila.
La spor de dispozitiv au dreptul doar funcţionarii publici. În cadrul Poliţiei Comunitare au statut de funcţionar public numai agenţii de execuţie şi comandă, cei care patrulează pe străzi şi pot aplica amenzi. Guarzii folosiţi pentru activităţi de pază nu intră în această categorie. Directorul Traian Jipa ne-a informat că, în momentul actual, în cadrul Poliţiei Comunitare Brăila activează 170 de funcţionari publici.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro