Aflat în stare de ebrietate, un şofer a fugit de poliţişti şi a intrat cu maşina în gard | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aflat în stare de ebrietate, un şofer a fugit de poliţişti şi a intrat cu maşina în gard

în week-end, în toiul nopţii, un şofer de 31 de ani din Bărăganul a ignorat semnalele poliţiştilor care i-au făcut semn să oprească • el a băgat viteză şi a sperat că scapă, numai că poliţiştii au pornit în urmărire • şoferul a intrat în gardul unui imobil, aparatul etilotest indicând că el avea o alcoolemie de 0,90 mg/l

 

Urmărire ca într-un film comic a unui şofer cu mintea tulbure din cauza alcoolului, pe raza comunei Bărăganul. Un tânăr a tras o băută în week-end, însă nu s-a temut să urce apoi la volanul autoturismului “Ford”. Era în toiul nopţii, iar el a pornit la drum, numai că poliţiştii l-au “mirosit” şi i-au făcut semn să oprească. Şoferul aghezmuit a luat-o la goană, dar de beat ce era s-a oprit repede într-un gard.

Astfel, în noaptea de 20 septembrie, ora 4.00, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Viziru acţionau pe raza comunei Bărăganul şi au efectuat semnale regulamentare de oprire a unui autoturism. Şoferul acestuia nu a oprit la semnalele acustice şi luminoase efectuate, mărind viteza de deplasare.

Poliţiştii au pornit în urmărirea sa, iar după aproximativ 1 km, conducătorul auto a pierdut controlul vehiculului şi a intrat în gardul unui imobil. În urma imobilizării şi legitimării şoferului, poliţiştii au stabilit că este vorba despre un bărbat de 31 de ani, din localitate. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a precizat insp. Laura Belciugan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Bărbatul aflat la volan în stare de ebrietate a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro