Fabrica de încălţăminte de la Măxineni, puternic afectată de un incendiu, în urmă cu aproape trei săptămâni, nu şi-a închis porţile ci continuă să-şi onoreze comenzile către beneficiari. Asta datorită faptului că flăcările au distrus doar un depozit de produse finite şi materii prime, provocând avarii minime halei de producţie. Astfel, o parte însemnată din cei circa 500 de angajaţi ai fabricii şi-a putut continua lucrul, în timp ce restul salariaţilor au fost trimişi în concediu de odihnă. "Important este faptul că fabrica rămâne în funcţiune, iar oamenii nu şi-au pierdut locurile de muncă. Am discutat cu patronul italian şi am primit asigurări că depozitul afectat de incendiu va fi refăcut şi că lucrurile vor reintra în normal cât mai curând posibil, astfel ca producţia de încălţăminte să rămână emblema Măxineniului", ne-a declarat Mihai Ruse, primarul comunei Măxineni, bucuros că investiţia, ce reprezintă o sursă importantă de venit pentru bugetul local, rămâne viabilă. Ieri, fabrica primise materie primă necesară procesului de producţie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.