Afacerea «Voltin». Soţii Vădeanu se apără cu acuzaţii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Afacerea «Voltin». Soţii Vădeanu se apără cu acuzaţii

• Adriana şi Tarquinius Vădeanu, care au condus clubul “Voltin” timp de 16 ani până în 2016, au transmis punctul lor de vedere vizavi de acuzaţiile de înşelăciune şi delapidare de fonduri europene pe care actualul preşedinte al ONG-ului le-a formulat împotriva lor • cei doi soţi au ales să răspundă acuzaţiilor tot cu acuzaţii, spunând că aşteaptă ca instanţa de judecată să se pronunţe vizavi de vinovăţia sau nevinovăţia lor

 

După aproximativ o săptămână de la publicarea articolului “Acuzaţii grave la adresa soţilor Vădeanu. Afacerea «Voltin», din data de 1 noiembrie 2018, în cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei”, soţii Adriana şi Tarquinius Vădeanu au transmis, prin e-mail, un document numit “drept la replică” prin care se apără în faţa unora dintre acuzaţiile aduse de actualul preşedinte al Clubului “Voltin”, Nicolae Lintas. Menţionăm că, înaintea publicării materialului, Adriana Vădeanu a fost contactată de redactorii noştri, însă nu a dorit să comenteze acuzaţiile de înşelăciune şi deturnare de fonduri europene care i s-au adus, ci doar a precizat sursele de finanţare pentru ONG. Astfel, considerăm că principiul “Audiatur et altera pars” (a se asculta şi cealaltă parte) a fost respectat, fapt pentru care documentul remis redacţiei nu întruneşte condiţiile dreptului la replică. Însă, pentru informarea corectă a cititorilor, am ales să publicăm fragmente din textul redactat de soţii Adriana şi Tarquinius Vădeanu.

Actualul preşedinte al clubului “Voltin”, Nicolae Lintas, i-a acuzat, în baza unor rapoarte contabile extrajudiciare, pe soţii Vădeanu - cei care au condus ONG-ul de la înfiinţare şi până în urmă cu 2 ani - de delapidare de fonduri europene şi de înşelăciune. În rapoartele contabile extrajudiciare erau menţionate plăţile taxelor de studii ale copiilor celor doi soţi, alocaţii de voluntariat de mii de euro, multe aparate foto profesionale, creme antirid înregistrate în contabilitate ca “medicamente” plus alte deplasări în străinătate decontate, însă fără documente justificative. Mai mult, Lintas a mai acuzat fosta conducere de faptul că nu a dorit să-i predea bunurile ONG-ului. Soţii Vădeanu consideră, însă, că toate aceste acuzaţii sunt nefondate şi au spus că le vor demonta în instanţă, ba chiar au ales să se apere formulând şi ei, la rândul lor, acuzaţii către Nicolae Lintas. Chiar şi aşa, cei doi soţi nu au explicat de ce apar taxele de studii şi alocaţiile de mii de euro ale copiilor în actele ONG-ului. “Domnul Lintas, care nu cunoaşte activitatea anterioară a asociaţiei, încearcă, prin deschiderea a numeroase procese, prin depunerea de plângeri penale la diverse instituţii, să ne acuze de lucruri total neadevărate. Şi face toate aceste lucruri pentru a ascunde procesul de devalizare a asociaţiei pe care l-a început imediat după preluarea acesteia, proces pe care l-am stopat pe moment prin sesizarea organelor abilitate să cerceteze astfel de situaţii. Toate acţiunile dânsului sunt de natură «revanşardă». În plus, doreşte să mai obţină de la noi «fonduri» pentru asociaţie deoarece, în cei 2 ani de când o conduce, nu numai că n-a reuşit să aducă fonduri în asociaţie, ci a acumulat datorii imense (57.729 ron deficit aferent anului fiscal 2017, datorii scadente sub 1 an de 42.407 ron - date cu caracter public, extrase de pe site-ul Ministerului de Finanţe), care au adus asociaţia în pragul falimentului. În aceste activităţi ale dânsului împotriva noastră, comite permanent nenumarate ilegalităţi în privinţa excluderii noastre din asociaţie pentru a nu-i putea verifica acţiunile şi a nu-l putea împiedica să mai comită şi alte devalizări şi ilegalitati. «Nu vă priveşte pe voi ce fac eu în  asociaţie», este replica lui Lintas, ramasă deja celebră”, au scris Adriana şi Tarquinius Vădeanu.

 

Rapoartele contabile extrajudiciare, nişte gunoaie...

Aceştia au adus în discuţie şi rapoartele contabile extrajudiciare, însă nu au insistat prea mult, ba chiar l-au arătat cu degetul pe actualul preşedinte “Voltin” pentru că ar fi făcut publice acele documente contabile şi l-au ameninţat cu judecata. “Vom face o singură referire la expertizele contabile extrajudiciare care stau la baza tuturor acuzaţiilor. Acestea sunt de tipul «garbage in, garbage out» (gunoi la intrare, gunoi la ieşire). Oricât de profesionist ar fi făcute expertizele, dacă documentele puse la dispoziţia expertului sunt incomplete, rupte din context, rezultatele sunt total false. Nu insistăm mai mult asupra acestui subiect. Toate acuzaţiile având la bază cele cuprinse în expertize vor fi demontate în instanţă. Este în totală contradicţie cu prevederile legale oferirea spre publicare a unor documente din dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată. Şedinţele de judecată sunt publice, dar documentele din dosarele aflate pe rol NU au acest caracter. Oferirea de către Dl Lintas a acestor expertize către redactorul dvs. încalcă prevederile legale, fiind documente aflate la dosarul cauzei. Faţă de acestea, ne rezervăm dreptul de a-l ataca în instanţă şi o vom face neîntârziat. Dat fiind faptul că sunt în  derulare mai multe acţiuni în  instanţă, nu vom insista cu argumente «dezincriminatorii» până la momentul finalizării proceselor. Menţionăm doar faptul că primele şi singurele 2 procese finalizate deja şi care au sentinţe definitive s-au încheiat cu hotărâri şi decizii judecătoreşti în favoarea noastră, instanţa consfinţind faptul că acuzaţiile aduse nouă de către Lintas sunt nefondate, iar acţiunile sale ca Preşedinte al organizaţiei, nelegale şi nestatutare. Şi suntem siguri că şi celelalte procese se vor termina cu sentinţe favorabile nouă. Cetăţenii Brăilei, pentru care am desfăşurat activităţi benefice timp de 16 ani, au dreptul la o corectă informare. Pe masură ce procesele aflate pe rol se vor finaliza, vom putea oferi presei, spre informarea tuturor, şi alte amănunte. Deocamdată, dorim să ne menţinem în cadrul legal chiar dacă, prin acţiunile întreprinse, prin oferirea ilegală spre publicare a unor documente din dosarele aflate pe rol, Dl. Lintas Nicolae ne-a cauzat un prejudiciu imens de imagine, lucru pe care-l vom sancţiona la momentul potrivit şi prin mijloacele legale potrivite. În opinia noastră, în disperare de a-şi crea imagine şi a arăta câtă activitate depune ca Preşedinte al A.N.M.R.F. Brăila, Dl Lintas demonstrează doar că nu are spiritul şi nu este un adevărat ONG-ist. Sacrifică bunul renume al asociaţiei şi destabilizează întreaga comunitate ONG brăileană, prin astfel de acţiuni în presă”, au mai scris cei doi soţi. Aceştia au mai precizat că au renunţat la conducerea ONG-ului, pentru că au ales “din motive familiale” să părăsească judeţul Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro