Mergi la conţinutul principal

Adversare incomode pentru echipele brăilene din Liga a III-a

• Sportul Chiscani joacă sâmbătă pe terenul liderului, Unirea Slobozia • CS Făurei, fără fraţii Bănel şi Stelian Nicoliţă, evoluează la CS Tunari • ambele partide încep la ora 15.00

 

În etapa a 7-a a Ligii a III-a, ambele formaţii din judeţul Brăila au meciuri în deplasare la adversare cu nume şi cu poziţii foarte bune în clasament.

Sâmbătă, de la ora 15.00, Sportul Chiscani va evolua pe terenul liderului, Unirea Slobozia. Un meci extrem de dificil pentru gruparea antrenată de Adrian Baldovin. Însă ţinând cont de faptul că în acest tur de campionat Sportul Chiscani a avut prestaţii foarte bune la CS Afumaţi şi Rapid, echipe care se aflau pe primul loc în momentul în care au avut loc disputele directe, este posibil ca şi în partida de sâmbătă echipa pregătită de Baldovin să obţină un rezultat pozitiv.

Pentru acest meci, formaţia din Chiscani nu poate conta pe serviciile fundaşului dreapta, Georgian Bălan, suspendat o etapă, după ce sâmbăta trecută a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonaşe galbene.

Tot sâmbătă, CS Făurei va evolua pe terenul echipei de pe locul al 6-lea, CS Tunari. Pentru acest meci echipa din Făurei nu poate conta pe serviciile lui Bănel Nicoliţă şi ale lui Stelian Nicoliţă, ambii fiind suspendaţi după ce runda trrecută au fost eliminaţi de pe teren în repriza a doua a partidei cu Rapid Bucureşti. Stelian Nicoliţă a primit direct cartonaşul roşu în minutul 46 pentru un atac violent asupra unui adversar, Bănel Nicoliţă a fost trimis la cabine în prelungirile reprizei secunde după ce a primit cel de-al doilea cartonaş galben.

Jocurile Înainte Modelu - FCSB SA 2 şi Fotbal Club Rapid - CS Medgidia au loc astăzi, celelalte se vor disputa sâmbătă.  

Agricola Borcea stă în această rundă, deoarece adversara pe care urma să o întâlnească, CS Bragadiru, s-a retras din campionat.

 

Etapa a 7-a programează meciurile:

Înainte Modelu - FCSB SA 2

Fotbal Club Rapid - CS Medgidia

CS Afumaţi - ACSM Olteniţa

CS Tunari - CS Făurei

Unirea 04 Slobozia - Sportul Chiscani

Axiopolis Sport Cernavodă - Delta Dobrogea Tulcea

Progresul 1944 Spartac - Popeşti-Leordeni

Agricola Borcea stă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro