În zilele împăratului Leon cel Mare (886-912 d.H.) trăiau în Constantinopol doi fraţi de neam ales, patricieni, Galvie şi Candid. Luând învoire de la împărat, aceştia au mers să se închine, după obicei, la Locurile Sfinte. Ajungând ei în Galileea, s-au odihnit peste noapte într-un sat din apropierea Nazaretului, în casa unei văduve.
Acolo, au văzut o cameră deosebită unde era ascuns vestmântul Maicii Domnului. Cu învoirea bătrânei văduve, fraţii au luat cu ei sfântul vestmânt. Şi, odată ajunşi la Constantinopol, Galvie şi Candid l-au înştiinţat pe împăratul Leon şi pe împărăteasa Verina, asemenea şi pe Ghenadie patriarhul, înaintea cărora au descoperit cinstita raclă şi au văzut toţi sfântul vestmânt, umplându-se de nespusă bucurie.
Deci, luând sfântul vestmânt, l-au dus în procesiune, cu mult popor, la Biserica Vlahernei şi au hotărât ca, în fiecare an, să se prăznuiască “Aducerea vestmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne”, în ziua a 2-a a lunii iulie, în cinstea şi spre slava Fecioarei Maria şi a Celui Născut dintr-însa, Iisus Hristos, Domnul şi Dumnezeul nostru.
“Punerea Cinstitului Vestmânt al Maicii Domnului în Mănăstirea Vlaherne, Cetatea care te cinsteşte pe tine şi după datorie te slăveşte, o acoperi, Prealăudată, cu cinstitul tău vestmânt şi o izbăveşti pe ea de năvălirea celor fără Dumnezeu, de foamete, de cutremur şi de războiul cel dintre noi totdeauna, Fecioară, ceea ce eşti neispitită de nuntă. Pentru aceasta, te slăveşte pe tine, preasfântă dumnezeiască Mireasă, ajutătoarea oamenilor!”
