Aducerea moaştelor Sfântului Atanasie cel Mare; Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aducerea moaştelor Sfântului Atanasie cel Mare; Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea (Patelarie), patriarhul Constantinopolului

Sfântul Atanasie cel Mare este sărbătorit de Biserica Ortodoxă de două ori: pe 18 ianuarie şi pe 2 mai, când prăznuim Aducerea moaştelor sale în Constantinopol. Sfântul Atanasie cel Mare a fost unul dintre cei mai de seamă episcopi ai Bisericii Creştine din Alexandria, în secolul al IV-lea d.H.

Sfântul Atanasie s-a născut în cetatea Alexandriei, în 295 sau 296 d.H. şi a primit o temeinică educaţie clasică şi teologică. La vârsta 24 de ani, a fost hirotonit diacon, de către arhiepiscopul cetăţii, Alexandru, încredinţându-i-se, totodată, şi funcţia de secretar al arhiepiscopiei. În această calitate, Atanasie l-a însoţit pe patriarh la Sinodul de la Niceea, din anul 325, unde a jucat un rol decisiv în combaterea arianismului şi în condamnarea lui Arie.

Sfântul Atanasie a fost ales episcop al Alexandriei odată cu moartea Sfântului Alexandru, pe 8 iunie 328. A ocupat scaunul de episcop până în anul 373 d.H. În tot acest timp a suferit cinci exiluri, însă toate acestea nu l-au împiedicat să desfăşoare o bogată activitate teologică şi o politică bisericească antiariană.

Majoritatea lucrărilor rămase de la Sfântul Atanasie au ca obiect lupta pentru apărarea credinţei niceene. Atanasie supune argumentele exegetice şi dialectice ale oponenţilor săi unei analize critice, scrupuloase, dovedindu-le netemeinicia. Astfel, ajutat de vastele sale cunoştinţe - scripturistice, teologice şi filosofice - Atanasie a izbutit să pună pe temelii solide credinţa creştină ortodoxă.

Sfântul Atanasie cel Mare a murit la 2 mai 373 d.H., după 45 de ani de episcopat. A fost unul dintre primii episcopi creştini nemartiri care au primit un cult public.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro