Aduceţi cât mai mulţi câini la sterilizat! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aduceţi cât mai mulţi câini la sterilizat!

• acesta a fost mesajul transmis de primarul municipiului Marian Dragomir în privinţa campaniei de sterilizarea a câinilor fără stăpâni, care a început de ieri • edilul-şef a punctat că în perioada 7 - 8 octombrie, începând cu ora 9:00 se vor efectua sterilizări în parcarea Stadionului Progresul, în Vidin, iar până în prezent au fost înscrişi 85 de câini pentru a fi operaţi

 

Primarul Marian Dragomir a anunţat startul unei ample campanii de sterilizare a câinilor fără stăpâni. Edilul-şef şi-a manifestat speranţa, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, în privinţa interesului pe care ar trebui să îl manifeste brăilenii vizavi de această problemă stringentă a oraşului. Trebuie punctat că acţiunile de sterilizare vor avea loc în perioada 7 – 8 octombrie, începând cu ora 9:00, în parcarea Stadionului Progresul, din cartierul Vidin.

„Până la construirea celui de-al treilea adăpost, vreau să vă spun că Primăria Municipiului Brăila continuă activităţile de sterilizare a câinilor şi dacă am avut o acţiune în luna august, acum urmează o acţiune foarte amplă pe care o desfăşurăm pe perioada a două zile, tocmai pentru că există această necesitate. 7 - 8 octombrie va fi acţiunea de sterilizarea a câinilor maidanezi, efectuată în parteneriat cu Asociaţia Dog Rescue România, vizavi de Piaţa Vidin, în parcarea stadionului Progresul. Pe durata celor două zile aşteptăm cât mai mulţi brăileni să vină să îşi sterilizeze gratuit câinele. Până în prezent au fost înscrişi 85 de câini pentru sterilizare, dar eu sunt ferm convins că prin mediatizarea acestei acţiuni vor veni mult mai mulţi. Programul începe la ora 9:00 dimineaţa şi se va termina atunci când va fi sterilizat ultimul câine adus.

Am ales zona Vidin, pentru că acolo sunt foarte mulţi câini şi pentru că patrupedele vin în special din zonele de case. Am avut campanii în Barieră, la Piaţa Cezar Petrescu, a fost în Viziru, urmează să luăm etapizat toate zonele din oraş„, a declarat Dragomir.

Primarul a mai adăugat că Asociaţia Dog Rescue va face acţiunea de sterilizare în mod gratuit. Ba mai mult, sursa citată a ţinut să precizeze că deja au apărut şi voluntari care vor să participe la această activitate.

„Am primit o adresă din partea societăţii «Valrom», prin care ne informează că este dispusă să ne pună la dispoziţie sediul, pentru a efectua sterilizări de câini în incinta societăţii lor, în mod absolut gratuit. Asta înseamnă să iubeşti câinele! Să vii în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila pentru a rezolva o problemă stringentă a oraşului. Şi vreau să le mulţumesc celor de la Valrom pentru această invitaţie pe care ne-au făcut-o. Sediul lor este în zona Şoseaua de Centură - Calea Călăraşilor nr. 314 - 316”, a mai completat primarul.

Dog Rescue vor prelungirea termenului de eliberare a adăpostului Lacu Sărat

Tot cu această ocazie, Marian Dragomir a subliniat faptul că există şanse ca adăpostul din Lacu Sărat, manageriat de Dog Rescue, să primească o prelungire până la momentul eliberării, care fusese fixat iniţial în luna septembrie. Edilul-şef a declarat că adăpostul unde ar urma să fie mutaţi câinii cazaţi în prezent în Lacu Sărat, nu este încă gata.

„Dog Rescue are termen pentru a elibera adăpostul la finalul acestei luni. Dar din discuţiile preliminare pe care le-am avut cu dânşii, cred că vor solicita o amânare până la sfârşitul lunii decembrie, datorită faptului că adăpostul pe care îl construiesc în Bucureşti încă nu este gata şi nu pot să îi mute acolo”, a conchis Dragomir.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro