Adrian Severin trebuie să demisioneze atât din PE cât şi din PSD | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adrian Severin trebuie să demisioneze atât din PE cât şi din PSD

Rizea îşi argumentează punctul de vedere explicând că, din moment ce Partidul Socialiştilor Europeni l-a exclus din rândurile sale pe europarlamentarul român, atunci acesta nu îşi mai justifică prezenţa nici în sânul PSD, în contextul în care Partidul Social Democrat din România este parte a Partidului Socialiştilor Europeni. "Din punctul meu de vedere, Severin trebuie să demisioneze din PSD. Fiind exlus de către socialiştii europeni, el nu mai are ce căuta nici la PSD. PSD este parte a Partidului Socialiştilor Europeni. Nu se poate să mai stea la PSD cât timp el a fost exclus de către organizaţia mare. Demisia din PSD este lucrul cel mai demn pe care poate să îl facă", a declarat Cristian Rizea. Acesta a mai adus în discuţie şi faptul că Adrian Severin nu este la primul scandal cu implicaţii internaţionale, în perioada 1997 - 1998 el fiind împlicat într-o poveste cu spioni: "Dacă vă aduceţi aminte, când era el ministru de Externe, a venit în faţa presei cu o listă de spioni, persoane infiltrate în serviciile noastre secrete. Până la urmă s-a dovedit că acuzaţiile lui erau nefondate, nedocumentate... Nu ştiu dacă a fost influenţat atunci sau cum a ajuns în poziţia asta, dar la momentul respectiv a făcut gestul demn de a-şi da demisia. Acum ar trebui să facă la fel", a mai adăugat Rizea. Acesta a precizat că, implicit, Severin ar trebui să lase liber şi postul de europarlamentar, în contextul în care şi acela a fost negociat pentru el de Socialiştii Europeni şi nu l-a câştigat el, uninominal.
De altfel, ieri, liderul social - democraţilor, Victor Ponta, a declarat public că dacă Adrian Severin nu îşi va asuma greşelile făcute şi nu îşi va da demisia din PE şi PSD, atunci va fi exclus din organizaţia politică din care face parte în acest moment.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro