Adrian Năstase şi-a retras recursul de la Curtea de Apel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adrian Năstase şi-a retras recursul de la Curtea de Apel

Adrian Năstase, condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii", şi-a retras recursul de la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul contestaţiei făcute faţă de decizia Tribunalului Bucureşti, care stabilise că nu există nicio piedică pentru punerea în executare a mandatului de încarcerare. Avocaţii lui Năstase au cerut însă instanţei să constate ca executate şi cele şase zile în care fostul premier a stat internat la Spitalul Floreasca, înainte de a fi dus la Penitenciarul Spital Rahova.
Avocatul Ion Cazacu a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că Adrian Năstase şi-a retras recursul deoarece a considerat că nu mai este cazul să facă o contestaţie în cazul unei decizii care şi-a produs deja efectele. "Este normal să se scadă din pedeapsă cele şase zile în care a stat la Spitalul Floreasca", a spus avocatul Ion Cazacu.
El a mai spus că Adrian Năstase este în monitorizare medicală, ia peste 20 de pastile, iar după vindecarea rănilor de la gât, rămân celelalte boli de care suferă. "Adrian Năstase se află la secţia de cardiologie la Jilava. Este o secţie medicală, sunt acolo medici specialişti cardiologi", a precizat Ion Cazacu.
După şedinţa instanţei, Năstase a fost dus de la Curtea de Apel Bucureşti înapoi la Penitenciarul Spitalului Jilava. În 26 iunie, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu există niciun impediment de punere în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare în cazul fostului premier, contatându-se că rănile de care acesta suferea erau minore şi că internarea în Spitalul de urgenţă Floreasca nu se mai justifica. În urma acestei decizii, Adrian Năstase a fost dus de la Spitalul Floreasca la Penitenciarul Spital Rahova, fiind astfel pus în aplicare mandatul de executare a pedepsei. Decizia a fost contestată de avocaţii lui Adrian Năstase la Curtea de Apel Bucureşti, care a judecat ieri recursul.
În 17 iulie, Adrian Năstase a fost transferat de la Penitenciarul Spital Rahova la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza afecţiunilor medicale cronice de care suferă, fiind cazat în Secţia Boli Interne, cu o altă persoană privată de libertate, într-o cameră prevăzută cu şase paturi şi grup sanitar propriu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro