Adrian Gheorghe a câștigat prima etapă a naționalelor de dirt track | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adrian Gheorghe a câștigat prima etapă a naționalelor de dirt track

* Andrei Damian, la copii, și Daniel Gheorghe, la juniori, au câștigat Cupa CSM Brăila * brăilenii au donat bani pentru Bogdi * Ștefania Caraivan este câștigătoarea tombolei organizate de Decathlon

 

Spectacolul moto de pe pista stadionului Municipal a început cu două reprezentații a celor mai valoroși copii și juniori din țara noastră. La Cupa CSM Brăila rezervată copiilor, sportivi cu vârste între 10 și 15 ani, au participat trei sportivi de la clubul brăilean, Andrei Damian, Eduard Iorga și Vali Chiriță. Cursa a fost una frumoasă și a lăsat să se vadă că la Brăila această disciplină sportivă are viitor. Numai că în țară, alte cluburi nu au sportivi copii. Damian a câștigat într-o manieră categorică cursa copiilor. La juniori s-a impus Daniel Gheorghe de la CSTA București, celelalte două poziții fiind adjudecate de brăilenii Alexandru Nicolae și Marius Crăciun. Competiția de la Brăila are și un caracter umanitar. Organizatorul primei etape, CSM Brăila, a făcut apel la spectatorii prezenți în tribună să doneze bani pentru Bogdi, băiețelul din Brăila care se luptă cu o boală gravă. Toți cei care au făcut donații în bani, au participat la o tombolă organizată de clubul brăilean. Câștigătoarea voucherului în valoare de 200 de lei, oferit de Decathlon, a fost Ștefania Caraivan.

“Cred că brăilenii s-au delectat cu spectacolul oferit de sportivii care au concurat în prima etapă, pe pista stadionului Municipal. Am dorit să le oferim copiilor și juniorilor din clubul nostru posibilitatea de a evolua în deschiderea unei competiții oficiale a seniorilor. Din păcate doar noi avem sportivi copii, dar atât aceștia cât și juniorii au demonstrat că au aptitudini pentru această disciplină sportivă. Competiția are și un caracter umanitar și ne bucurăm că spectatorii au răspuns solicitărilor noastre și au făcut donații în bani pentru Bogdi. Decathlon ne-a spijinit cu un voucher în valoare de 200 de lei”, ne-a declarat Anamaria Necoară, directorul CSM Brăila.

Prima etapă a Campionatului Național individual de dirt track rezervată seniorilor a fost câștigată de Adrian Gheorghe, de departe cel mai valoros sportiv prezent la această ediție a naționalelor de dirt track. Practic, podiumul la prima etapă a Campionatului Național s-a decis în manșa a 10-a la startul căreia s-au aliniat Mark Barany cu 4 puncte, Adrian Gheorghe și Andrei Popa, ambii cu câte 6 puncte din trei curse.

Adrian Gheorghe a avut un start foarte bun, a rezistat atacului lui Popa pe prima turnantă apoi a câștigat fără probleme manșa și etapa. Bineînțeles că acesta a oferit și o porție de spectacol mergând pe o roată spre deliciul publicului.

Adrian Gheorghe a acumulat 8 puncte, podiumul fiind completat de Andrei Popa, 7 puncte și Mark Barany, 6 puncte. Marian Gheorghe, reprezentantul clubului brăilean la această ediție a naționalelor de dirt track, a acumulat 4 puncte și s-a clasat pe poziția a 4-a în prima etapă. Locurile următoare au fost adjudecate de: Daniel Gheorghe (SSTA București), Aurelian Oaneș (MRM București) câte 3 puncte, Alexandru Nicolae (CSM Brăila) 2 puncte, Mircea Agrișan 1 punct. Florin Barabașu și Marius Crăciun au încheiat etapa cu zero puncte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro