Românul afirmă că şi-a schimbat tactica faţă de prima luptă, pe care o consideră una "bizară". "Va fi cu totul diferit, am muncit şi în cazul tacticii, voi fi mai rapid. M-am antrenat timp de şase săptămâni pentru acest meci, mă simt bine şi sunt pregătit în proporţie de 100% pentru lupta cu Pascal. Am făcut peste 140 de runde de sparring, mă simt diferit faţă de cum am fost înaintea primului meci. sunt gata de luptă, iar dacă e să garantez ceva, este faptul că va fi spectacol", a adăugat pugilistul.
Românul Adrian Diaconu (31 de ani) a fost deposedat de centura WBC la categoria semigrea pe 19 iunie, pe care o cucerise cu un an în urmă, fiind învins la puncte de Pascal (27 de ani), care l-a trimis şi o dată la podea. Atunci, cei trei arbitrii l-au creditat câştigător clar pe canadian: scor 115-112, 116-112 şi 116-111.
Meciul revanşă dintre Diaconu şi Pascal va avea loc în dimineaţa zilei de 12 decembrie (n.r. în România), la Centre Bell din Montreal, în cadrul unei gale în care se vor mai duela, printre alţii, fostul campion Eric Lucas şi argentinianul Ramon Moyano.