Adrian Buzdugan şi Albert V. Cătănuş îşi vor lansa cărţile de debut la Gaudeamus | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adrian Buzdugan şi Albert V. Cătănuş îşi vor lansa cărţile de debut la Gaudeamus

De mâine şi până luni, 22 noiembrie, la Bucureşti, se va desfăşura cea de-a XVII-a ediţie a Târgului Internaţional "Gaudeamus". Cu această ocazie, vor debuta editorial doi autori brăileni: Adrian Buzdugan şi Albert V. Cătănuş. Vineri, 19 noiembrie, cu începere de la ora 17.00, la standul editurii Humanitas, Adrian Buzdugan îşi va lansa volumul de povestiri "Capela Excomunicaţilor". 17gaude2Cartea a câştigat Marele Premiu pentru secţiunea "proză scurtă" în cadrul ediţiei a III-a a Concursului de Debut Literar Unicredit, care s-a desfăşurat în luna iunie, la Bucureşti.

"Stranii distopii, teorii şi conspiraţii istorice şi Sci-Fi (lozofice), alternând tehnologia cu livrescul în cheie absurd-fantastică, totul scris alert şi dens, cu ingeniozitate imaginativă şi bogăţie lexicală. Personaje misterioase şi periculoase, situate mereu la limita dintre geniu şi nebunie, dintre patologie şi vizionarism, construiesc scenarii speculative în care lumea este, cel mai adesea, în pericol. Fiecare ficţiune asigură posibilităţi catastrofice şi o cantitate apreciabilă de nelinişte", trasează cronicarul Marius Chivu, pe coperta a IV-a, direcţiile de atmosferă şi negavitul tematic ale "Capelei Excomunicaţilor". Adrian Buzdugan a absolvit în 1999 Facultatea de Filosofie, secţia Filosofie, a Universităţii "Al. I. Cuza", din Iaşi, cu o teză de licenţă extrem de interesantă: "Re-definiri ale umanului la Martin Heidegger". A publicat cronici de film, recenzii, pamflete, eseuri şi povestiri în reviste şi ziare precum "Nautilus", "Galileo", "Oglinda Literară", "Biblioteca Nova", "Viaţa Românească", "Vatra", "Familia", "Litere", "Apostrof", "Obiectiv - Vocea Brăilei" etc. 17gaude3În prezent, Adrian Buzdugan este profesor de ştiinţe sociale în învăţământul preuniversitar brăilean. De asemenea, Adrian Buzdugan a fost distins cu următoarele premii: Premiul II pentru povestirea "Antilumea", la concursul de proză scurtă HELION, Ediţia XXIII, Timişoara, decembrie 2008; Marele Premiu al Concursului Naţional de Creaţie Literară "Vasile Voiculescu", Ediţia XX, Buzău, 8-9 octombrie 2009; Premiul I pentru un grupaj de proză la Concursul Naţional de Creaţie Literară "Moştenirea Văcăreştilor", Ediţia XLI, Târgovişte, 5-7 noiembrie 2009; Premiul III pentru povestirea "Frigul", la Concursul de proză scurtă HELION, Ediţia XXIV, Timişoara, decembrie 2009; Marele Premiu pentru secţiunea proză scurtă la Concursul de Debut Literar UniCredit, Ediţia III, Bucureşti, iunie 2010.

Jurnal de căpşunar

17gaude4Duminică, 21 noiembrie, la standul editurii Nemira, cu începere de la ora 14.00, Albert V. Cătănuş îşi va lansa romanul "El Sueño Español", carte care transpune experienţa autorului în Spania. Debutul lui Cătănuş vine ca urmare a câştigării concursului de proză al Editurii Nemira. Albert V. Cătănuş a publicat în reviste precum "Actualitatea literară", "Cafeneau literară", "Argeş", "Kamikaze" şi "Antares". Brăileanul a primit următoarele premii: Premiul I la concursul de poezii de dragoste "Leoaică tânără, iubirea...", Ediţia a X-a, 31 martie 2010, organizat de Centrul Cultural Piteşti; Premiul I, categoria proză scurtă, la Festivalul Naţional de umor "Ion Cănăvoiu", octombrie, 2010; Premiul pentru debut 2010, categoria proză, la concursul organizat de Editura Nemira, cu manuscrisul "El sueño español".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro