După ce a fost lovit de un moped, în timp ce se deplasa pe partea carosabilă, minorul a fost luat şi la bătaie de tatăl mopedistului.
În seara zilei de 17 iunie, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi de un bărbat din Tufeşti despre faptul că, în seara anterioară, la ora 23.30, a avut loc un accident rutier în localitate, soldat cu rănirea unei persoane. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au efectuat cercetări şi au stabilit că un localnic de 17 ani, în timp ce conducea un motociclu, l-a surprins şi accidentat pe un alt tânăr de 17 ani, care circula pe partea carosabilă. După producerea accidentului, precizează poliţiştii, pietonul a fost agresat de tatăl conducătorului de moped, un individ în vârstă de 41 de ani. De asemenea, în urma impactului cu mopedul, pietonul a fost rănit uşor, duminică acesta fiind transportat cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţe Brăila, unde a primit îngrijiri medicale. "Conducătorul vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.