* băiatul a pătruns cu un moped de pe un drum lateral pe drumul național Brăila - Râmnicu Sărat, fără să se asigure, și a fost lovit în plin de un autoturism
În această seară, un adolescent în vârstă de 15 ani, din satul Esna, comuna Movila Miresii a plecat cu un moped în întâmpinarea mamei sale care lucrează la Brăila și urma să vină acasă. Ajuns la drumul național Brăila - Râmnicu Sărat, băiatul a pătruns pe partea carosabilă fără să se asigure și a fost lovit în plin de un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, care circula spre Brăila. Imediat după producerea accidentului, la fața locului a sosit și mama adolescentului, care a suferit un șoc când și-a văzut fiul întins pe șosea, grav rănit. Cu disperare, femeia a încercat să își resusciteze copilul până la sosirea unui echipaj al Ambulanței, care a preluat manevrele de resuscitare minute în șir, dar în zadar.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. În cauză, s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.