În această lună, profesorul psiholog Rodica Popa, reprezentant al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) a finalizat proiectul "Dezvoltare personală - dezvoltarea creativităţii", în cadrul căruia elevi de 13 sau 14 ani au participat la diverse activităţi prin care şi-au descoperit aptitudinile. Profesoara Rodica Popa a explicat că ideea proiectului a plecat de la faptul că dezvoltarea personală are în centrul atenţiei armonizarea individului cu sinele şi cu mediul în care trăieşte, în vederea obţinerii stării de bine. "Un argument important avut în vedere în alegerea problematicii proiectului a fost conexiunea recunoscută de către specialişti între nivelul de dezvoltare personală şi potenţialul creativ. Proiectul a avut două componente: una emoţională, în care elevii au învăţat să-şi identifice emoţiile în diferite situaţii de viaţă, pentru a şti cum să le gestioneze şi cum să evite conflictele, şi una cognitivă, care a urmărit ca elevii să descopere că o problemă de viaţă poate avea mai multe soluţii. Pentru a le identifica, membrii grupului de lucru au învăţat să-şi regleze potenţialul creativ în vederea creşterii performanţelor şcolare şi extraşcolare", a precizat prof. psiholog Rodica Popa.
Proiectul s-a derulat la Colegiul "Murgoci", cu elevii de clasa a VII-a. Tot prof. psiholog Rodica Popa (CJRAE) a realizat un alt proiect la Şcoala "Mihai Eminescu" ce viza crearea unei punţi de comunicare eficiente între părinţi şi preadolescenţi.