Mergi la conţinutul principal

"Adolescenţă fără teribilism"

Câţiva elevi brăileni s-au întâlnit cu deţinuţii de la Penitenciarul de Minori şi Tineri (PMT) Tichileşti pentru a le afla poveştile de viaţă şi a învăţa din experienţele lor. În cadrul campaniei "Adolescenţă fără teribilism", 18 elevi de la Grupul Şcolar "Anghel Saligny" şi de la Şcoala cu clasele I - VIII nr. 22 au stat de vorbă, faţă în faţă, cu 10 tineri privaţi de libertate. Scopul activităţii a fost conştientizarea adolescenţilor cu risc crescut de săvârşire a unor fapte antisociale, cu privire la consecinţele unor astfel de comportamente.
Premisa de la care a pornit campania a fost aceea că adolescenţii reprezintă o categorie de populaţie cu risc de vulnerabilitate crescut în ceea ce priveşte adoptarea unor comportamente antisociale. "Poveştile de viaţă ale tinerilor au avut rolul de a evidenţia uşurinţa cu care poate fi încălcată legea la vârsta adolescenţei, vârsta teribilismului. Fapte precum tâlhăria sau furtul, în cele mai multe cazuri sub influenţa grupului de prieteni, se transformă în ani petrecuţi în spatele gratiilor. Aflaţi la vârsta la care aprecierea venită din partea grupului de prieteni contează mai mult decât familia, adolescenţii au cedat presiunii grupului, iar de cele mai multe ori influenţa a fost una negativă, care a încurajat comportamentele deviante", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al IPJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro