Un brăilean în vârstă de 42 de ani este căutat de poliţişti pentru că a cheltuit în interes personal banii firmei pe care o administra. Deşi a fost condamnat de Judecătoria Brăila la 1,2 ani închisoare pentru infracţiuni economice prevăzute de Legea 31/1990 privind organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale, Octavian Marica nu a putut fi încarcerat deoarece a dispărut. În acest context, în primăvara anului 2004, bărbatul a fost dat în urmărire la nivel naţional.
Neregulile au ieşit la iveală în 1999, în urma unui control efectuat de Garda Finaciară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice la SC "OMAX Import Export" SRL, la care Marica era administrator. Verificările au reliefat că brăileanul a ridicat din casieria firmei 788 milioane de lei vechi, pe care i-a folosit în interes personal. La momentul de faţă, societatea figurează la Registrul Comerţului ca fiind radiată: "închiderea procedurii falimentului şi radierea debitorului". Marica are 1,70 m înălţime, este gras, cu faţa rotundă, ochi căprui şi poartă mustaţă. Cine poate da relaţii despre acesta este rugat să anunţe cea mai apropiată secţie de Poliţie sau să sune la 112.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.