Municipalitatea braileana a reusit performanta de a se clasa, la nivel national, în lotul primelor 10 primarii ale municipiilor resedinta de judet, din punct de vedere al fondurilor structurale accesate pâna la începutul acestui an. Potrivit unui amplu studiu realizat de IPP (Institutul pentru Politici Publice), Primaria Braila a accesat programe europene cu finantare din fonduri structurale în valoare pe aproape 45 milioane de euro! Mai precis, 44,41 milioane de euro, echivalentul a 187,42 milioane lei. Cu aceste sume, municipalitatea braileana a devansat primarii mari, precum Bucuresti (23,3 milioane euro), Cluj (40,42 milioane euro), Galati (27,3 milioane euro), Brasov (30,77 milioane euro), Timisoara (8,78 milioane euro) sau Sibiu (3,6 milioane euro).
Înaintea noastra în clasament s-au pozitionat Iasiul, cu fonduri accesate în valoare de 316,94 milioane lei (75,1 milioane euro), Oradea - 307,79 milioane lei (72,93 milioane euro), Târgoviste - 288,06 milioane lei (68,26 milioane euro), Craiova - 254,4 milioane lei (60,28 milioane euro) si, în fine, Alba Iulia - 245,62 milioane lei, adica echivalentul a 58,2 milioane euro.
Pentru acest studiu, IPP a analizat urmatoarele Programe Operationale: Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative (PODCA), Programul Operational
Regional (POR), Programul Operational Sectorial Mediu (POS Mediu), Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POSCCE) si Programul Operational Sectorial
Transport (POST).
La nivel regional, 2 din 5 euro au fost atrasi de Braila
Privita la nivelul regiunii de dezvoltare din care facem parte, reusita municipalitatii devine si mai evidenta. La acest nivel, suntem pe primul loc, urmati de Galati (27,3 milioane euro), Focsani (14,76 milioane euro), Buzau (12,09 milioane euro), Tulcea (11,52 milioane euro) si, în fine, Constanta (4,59 milioane euro). Per ansamblu, regiunea noastra a atras fonduri europene în cuantum de 484,01 milioane lei, adica echivalentul a 114,67 milioane euro, din care Primaria Braila detine o pondere de aproape 39%, în timp ce Galati, de exemplu, are o pondere de 23,8%, iar Constanta, ocupanta ultimului loc în clasamentul regional, detine doar 4 procente. Cu alte cuvinte, se poate spune ca din totalul fondurilor structurale atrase de regiunea de dezvoltare Sud-Est, 2 din 5 euro au revenit Brailei.
În ce proiecte a investit si va continua sa investeasca municipalitatea acesti bani? Cea mai mare parte sunt atrasi prin proiectele care au obtinut finantare în cadrul Programului Operational Regional, dar exista si doua proiecte accesate, unul dintre ele prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice si respectiv Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative.
Revenind la POR, trebuie spus ca aici si-au gasit finantare proiectele de reabilitare a mai multor artere rutiere din oras, asa cum este Bulevardul Dorobantilor, strada Grivita, Calea Calarasilor, Calea Galati. De asemenea, au obtinut finantare si proiectele care vizeaza modernizarea platoului din fata Palatului Administrativ plus zona de promenada cu fântânile arteziene din lateralul cladirii administrative. În plus, tot pe POR are finantare si proiectul de implementare a unui sistem de supraveghere video a zonelor publice din municipiu. Renovarea Casei Memoriale "Goanga" este un alt proiect din aceeasi sfera de finantare, iar mai nou a fost semnat contractul pentru proiectul de reabilitare si renovare a cladirii Teatrului "Maria Filotti".
"Una peste alta, va însemna ca cea mai mare parte a caii de rulare a tramvaielor în oras va fi renovata, luând în calcul si proiectul Dorobanti. (...) Am mai facut câtiva pasi în legatura cu Castelul de Apa din Gradina, tocmai pentru ca atunci când definitivam toate licitatiile pe Planul Integral de Dezvoltare Urbana (planul reprezinta cumulul de proiecte gândite de Primarie pentru accesarea Axei I a POR - n.r.), ceea ce va ramâne ca si suma, sa o putem duce catre acest proiect, care ar întregi ceea ce s-a întâmplat în Gradina Publica, în ultima perioada. Este si o dorinta a brailenilor", a declarat primarul Aurel Simionescu.
Îndemnul IPP: "Pregatiti strategiile pentru viitorul exercitiu bugetar comunitar!"
Revenind la studiul IPP, acesta puncteaza ca "este important ca cei care candideaza astazi pentru un mandat în administratia locala sa înteleaga importanta capitala a utilizarii eficiente pe viitor a banilor europeni pentru dezvoltare locala. (...) Studiul de fata are un dublu rol: de a impulsiona consultarile, mai ales cu beneficiarii directi ai fondurilor, pentru ca alocarea banilor în urmatorul exercitiu financiar sa fie mai temeinic gândita si de a oferi o evaluare obiectiva a performantelor în atragerea fondurilor europene de catre Primarii si Consiliile Judetene din România, aceasta fiind de altfel un subiect crucial privind dezvoltarea locala, ce ar trebui discutat inclusiv în campania pentru alegerile locale 2012. Realizat pe baza datelor furnizate de Autoritatile de Management despre proiectele în derulare între 2008 si sfârsitul anului 2011, obtinute cu ajutorul solicitarilor de informatii de interes pubic, studiul pledeaza pentru folosirea experientei actuale de finantare din exercitiul financiar curent în pregatirea coordonatelor urmatorului".
Ca recomandari ale specialistilor IPP care au realizat acest studiu se numara urgentarea stabilirii prioritatilor locale prin prisma apropierii viitorului exercitiu bugetar european, în paralel cu revizuirea strategiilor de dezvoltare judetene/locale. "În viitorul exercitiu financiar se face deja referire la cresterea calitatii serviciilor publice, iar acest lucru apreciem ca nu poate fi atins în România decât în masura în care se vor lua angajamente politice ferme/radicale de descentralizare a serviciilor si a resurselor publice catre autoritatile locale, cât mai aproape de cetatean (deci mai ales la nivelul primariilor), dar si în directia standardizarii parametrilor de calitate si de cost ai acestor servicii", se mai arata în raport.
CJ Braila, abia pe locul 30
Acelasi studiu a luat în vizor si proiectele accesate de consiliile judetene, pe aceleasi programe europene cu fonduri structurale. Aici, situatia Brailei se rastoarna dramatic pentru ca suntem pozitionati pe locul 30, adica aproape de coada clasamentului. Suma mentionata în studiul IPP este de aproape 122,6 milioane de lei, adica echivalentul a 29 milioane de euro. Cu aceste "performante" suntem lejer depasiti de doua judete componente ale regiunii de dezvoltare din care facem parte - Vrancea cu 43,9 milioane euro si Tulcea cu 40,4 milioane euro - în timp ce sub noi se afla Buzaul - 28,1 milioane euro, Constanta - 27 milioane euro si Galatiul - 20,9 milioane euro.
Revenind la topul national, trebuie spus ca în fruntea clasamentului se afla Suceava - 78,3 milioane euro, Salaj - 73,5 milioane euro, Ilfov - 66,5 milioane euro, Timis - 60,3 milioane euro si Neamt cu 57,9 milioane euro. Cu alte cuvinte, la vârf sumele accesate individual sunt chiar de doua ori mai mari decât "reusita" Consiliului Judetean Braila, sub comanda lui Gheorghe Bunea Stancu.