Administrația Dragomir. Încă o clădire va fi renovată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Administrația Dragomir. Încă o clădire va fi renovată

• este vorba despre o investiție de aproape 7 milioane lei, fără TVA, sumă pentru care municipalitatea va depune un proiect pe PNRR • reprezentanții Primăriei ne-au declarat că acel imobil (str. Pensionatului nr.2) va găzdui servicii publice destinate cetățenilor, în special pentru copii

 

Primăria Brăila vrea să atragă fonduri europene prin Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru a renova o altă clădire istorică ce aparține municipalității. Este vorba despre un imobil de pe Strada Pensionatului nr. 2, alipit vechiului sediu BCR de pe Calea Călărașilor nr. 7. Astfel, într-o ședință extraordinară de Consiliu Local Municipal desfășurată săptămâna trecută, aleșii locali au aprobat proiectul de hotărâre cu titlul ”Renovare integrată imobil strada Pensionatului nr. 2 - Brăila, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență”, a cărui valoare se ridică la aproape 7 milioane lei fără TVA.

După cum se precizează în raportul de specialitate, imobilul are nevoie de reparații mari, printre care enumerăm consolidarea fundațiilor, înlocuiri ale zidăriei degradate, refacerea finisajelor interioare și exterioare, dar vor fi făcute și lucrări de eficientizare energetică și lucrări pentru îmbunătățirea securității la incendiu a clădirii.

Reprezentanții Primăriei ne-au declarat că aveau în plan de mai mult timp să renoveze această clădire, însă fiind vorba de o sumă foarte mare pentru reparațiile necesare, s-a așteptat o oportunitate de a accesa bani europeni, venită acum prin PNRR. Dacă proiectul va primi ”undă verde” de la Ministerul Dezvoltării, clădirea de pe Strada Pensionatului nr. 2 va găzdui servicii publice oferite cetățenilor, în special copiilor, adică se vor organiza activități culturale și artistice, derulate de instituții precum Casa de Cultură Brăila, Palatul Copiilor, Liceul de Artă etc.

Acesta este cel de-al treilea proiect pe care Primăria Municipiului Brăila îl va depune în a doua rundă de proiecte finanțate prin PNRR. Primul este achiziția a 10 tramvaie electrice destinate transportului public de călători Brăila-Chiscani, iar al doilea vizează tot renovarea unei clădiri - Școala Gimnazială nr. 6 “Constantin Sandu Aldea”, clădire-monument cu o istorie de aproape o sută ani, în prezent structură a Liceului Tehologic “Anghel Saligny”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro