• asta a anunţat, recent, primarul Marian Dragomir, prezentând pe scurt programul pus la punct de administraţia locală pentru sărbători • mai exact, acesta a vorbit despre 1 Decembrie, despre ziua Sfântului Nicolae, Târgul de Crăciun, Orăşelul Copiilor, iluminatul de sărbători şi chiar despre Revelion • Dragomir a anunţat şi artistul care va performa pe scenă în faţa brăilenilor în noaptea dintre ani
Municipiul Brăila a început pregătirile pentru sărbătorile specifice acestei perioade din an. Mai exact, primarul Marian Dragomir a dorit să prezinte, pe scurt, câteva dintre surprizele pregătite de municipalitate pentru brăileni cu ocazia Zilei Naţionale a României, dar şi a sărbătorilor de iarnă, precum şi în noaptea dintre ani. Edilul-şef, a anunţat că Târgul de Crăciun în acest an se va deschide, vineri, 29 noiembrie şi va dura până pe 8 decembrie. Potrivit lui Dragomir, se va păstra reţeta din anii trecuţi, în sensul că vor fi amplasate căsuţe din lemn în zona parcării de lângă Palatul Administrativ.
“Vor veni peste 1.000 de colindători din toate zonele României. Nu am să dau citire unora dintre ele, dar sunt cei care păstrează cele mai autentice tradiţii şi colinde româneşti pentru Crăciun. Vom avea iarăşi posibilitatea să organizăm mai multe parade ale colindătorilor în Municipiul Brăila. Cu siguranţă brăilenii vor aprecia acest lucru”, a declarat Dragomir.
Potrivit edilului-şef, parada portului popular, a datinilor şi tradiţiilor de iarnă va avea loc sâmbătă şi duminică, de la ora 16:00. Sâmbătă, parada va avea traseul: Barieră - Str. Pietăţii - str. Şcolilor - Bulevardul Independenţei - Platoul Primăriei; duminică: capătul liniei 4 - Calea Călăraşilor - Barieră - Piaţa Independenţei. Trebuie subliniat că ansamblurile populare care vor vizita Brăila sunt din foarte multe regiuni ale României: Oltenia, Crişana, Maramureş, Bucovina, Moldova.
Iluminatul de sărbători, pornit de 1 Decembrie
Primarul Marian Dragomir a precizat că deşi la târgul de Crăciun vor exista lumini în zonă, iluminatul tradiţional de sărbători se va aprinde pe 1 Decembrie, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României. Acesta a precizat că artista de muzică populară invitată să îi încânte pe brăileni cu ocazia Zilei Naţionale, este Zinaida Julea.
“Pentru Ziua de 1 Decembrie avem pregătit un spectacol, la fel ca în toţi anii, pe Platoul Primăriei Brăila. Cântăreaţa va fi din Republica Moldova. Este vorba despre doamna Zinaida Julea. Este o cântăreaţă de muzică populară renumită, cu foarte multe vizualizări, şlagăre lansate, melodii cunoscute. Şi având în vedere faptul că noi suntem înfrăţiţi cu cei de la Cahul şi de la Străşeni din Republica Moldova, am luat legătura cu dânşii, pentru că vrem să acordăm şi acestei zone, nu doar o recunoaştere declarativă şi vizite, ci să putem să oferim brăilenilor artişti renumiţi, atât în Republica Moldova, cât şi în Brăila”, a adăugat Dragomir.
Despre iluminatul de sărbători, primarul a mai dorit să îi anunţe pe brăileni că se va activa etapizat. În sensul că pentru zona Orăşelului Copiilor şi a altor câteva din oraş, iluminatul va fi pornit după 1 Decembrie. Motivul? Deocamdată nu s-a stabilit deschiderea oficială a Orăşelului Copiilor, fiind aşteptată parada lui Moş Crăciun, care va trece prin mai multe oraşe şi de a cărui sosire depinde întregul moment. Chiar şi aşa, Dragomir a mai anunţat că în momentul deschiderii Orăşelului Copiilor, în zonă vor exista comercianţi tradiţional, dar li se va permite accesul şi comercianţilor cu rulote care vând dulciuri şi produse specifice Crăciunului.
Tot cu această ocazie, primarul a anunţat şi surprizele pregătite pe 6 Decembrie, de Moş Nicolae şi sărbătorirea Zilei Brăilei.
“Programul va fi foarte încărcat. Pe lângă acţiunile care vor fi în faţa Primăriei Municipiului, cu ansambluri de colidători din Judeţul Brăila. Pentru că este normal să promovăm şi ansamblurile existente în comunele din Brăila. Tot atunci o să mergem la Teatrul «Maria Filotti», unde sunt aproximativ 60 de cupluri care împlinesc 50 de ani de căsnicie şi dânşii vor veni, alături de copii, nepoţi, la o manifestare în cadrul căreia le vom oferi o diplomă, o floare şi o mică sumă de bani pentru a merge cu doamnele în locul în care s-au cunoscut odinioară, să sărbătorească. Vom avea un eveniment al Liceului «Nicolae Bălcescu», tot la Teatrul «Maria Filotti». După care avem festivitatea de premiere a elevilor şi profesorilor cu rezultate deosebite la olimpiade şi alte concursuri şcolare desfăşurate prin intermediul Ministerului Educaţiei Naţionale”, a mai adăugat Dragomir, cu precizarea că festivitatea de premiere va fi tot la teatru.
Mai mult, edilul-şef a precizat că în aceeaşi zi se încearcă acordarea distincţiei de cetăţean de onoare al Municipiului Brăila pentru trei brăileni care au primit această titulatură, însă nu au intrat încă în posesia diplomei.
Mira concertează la Brăila de Revelion
De Anul Nou, pe scena pregătită de municipalitate va concerta în premieră la Brăila, Mira. Primarul şi-a manifestat speranţa că artista va fi pe gustul multora dintre tinerii şi adolescenţii brăileni. De asemenea, acesta a anunţat că în noaptea dintre ani, în premieră, va exista un spectacol de artificii concomitent cu unul de lasere şi muzică.
“Este o cântăreaţă tânără care are melodii foarte cunoscute în rândul tinerilor şi adolescenţilor. În paralel, vom avea spectacol de artificii şi show-uri de lasere. Însă de această dată nu le mai facem decalate unul faţă de celălalt, ci le vom face concomitent pe acelaşi fond muzical. Este o provocare pentru cei care le fac, efectiv!”, a afirmat Dragomir.
Primarul a ţinut să sublinieze anticipat că iluminatul de sărbători va costa tot 400.000 lei, fiind cel mai ieftin din ţară.
“Cu siguranţă, comparativ cu alte evenimente, având în vedere numărul de peste1.000 de colindători care vor veni la Brăila, se vor caza, vor parcurge un maraton al colindelor în zona noastră, şi aici vom avea cele mai mici preţuri din ţară. De asemenea, dacă alte primării organizează evenimente prin intermediul unor societăţi comerciale, sau al unor intermediari, noi o facem direct prin Casa de Cultură a Municipiului Brăila”, a conchis Dragomir.