Conform clasamentelor primilor zece sportivi din România în 2014, publicate de Federaţia Română de Atletism, printre performeri se află şi doi juniori II brăileni cu dublă legitimare, LPS Brăila - CSM Oneşti: Adelina Sandu de la grupa profesorului Nicolae Iorga şi Cristian Nedelcu de la cea a profesoarei Sica Lazăr. Ambii atleţi brăileni, deşi au fost doar juniori II în 2014, au intrat în top-urile clasamentelor de seniori şi tineret.
La 100 m garduri, Sandu se află pe locul al patrulea la seniori şi pe al doilea la tineret. În schimb, la juniori I şi la juniori II brăileanca ocupă prima poziţie la garduri. Sportiva a participat anul trecut şi în proba de triplusalt şi s-a clasat pe locul al zecelea la seniori, pe poziţia a şaptea la tineret şi la juniori I şi pe a treia la caregoria ei de vârstă, juniori II.
Cristian Nedelcu ocupă locul al zecelea la seniori la 110 m garduri şi tot la această probă deţine poziţia a şaptea la tineret. În proba de 400 m garduri, brăileanul se află situat pe locul al doilea la tineret. La fel ca şi în cazul Adelinei Sandu, rezultatele lui Nedelcu au fost foarte bune la juniori. Elevul antrenoarei Sica lazăr se află pe locul al treilea la 110 m garduri şi pe al doilea la 400 m garduri la juniori I şi este lider în clasamentul juniorilor II în proba de garduri. Tot la această categorie de vârstă, brăileanul se află pe poziţia a doua la 400 m garduri.
"Sunt doi copii cu calităţi, dovadă fiind locurile pe care le deţin ei la seniori şi tineret în condiţiile în care au fost juniori II. Sper ca în 2015 să ne păstrăm poziţiile deţinute sau chiar să le îmbunătăţim", a declarat profesorul Nicolae Iorga.