La sfârşitul săptămânii trecute, din motive personale, Adelin Soare şi-a prezentat demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CF Brăila.
Iar şeful CF Brăila a confirmat miercuri dimineaţă acest demers al său.
"Este adevărat că mi-am prezentat demisia, dar acest lucru nu înseamnă că voi pleca definitiv de la echipă", a spus Adelin Soare.
În urma acestei solicitări a şefului clubului brăilean, joi după-amiază a fost convocată Adunarea Generală a Acţionarilor pentru rezolvarea acestei probleme. Dan Apostol, cel care este de altfel şi reprezentantul CJ în Consiliul de Administraţie, fotbalistul Adrian Câmpeanu şi Adelin Soare au fost numele propuse pentru a prelua funcţia de preşedinte al CF Brăila.
Pentru că de la şedinţa AGA au lipsit câteva persoane importante, decizia în privinţa nominalizării viitorului preşedinte s-a amânat pentru săptămâna viitoare.
Până atunci Adelin Soare va continua să conducă destinele echipei fanion a oraşului Brăila.