Stagiunea Teatrului "Maria Filotti" s-a deschis, simbata, cu o premiera care a atras numerosi oameni de teatru atit din Bucuresti, cit si din Galati.
Piesa "Adam Geist", regizata de Radu Afrim si anuntata ca fiind una care va violenta simturile si morala spectatorilor, s-a dovenit a nu fi decit o oglinda pusa in fata omenirii care reflecta si ceea ce pudibonzii nu vor sa accepte - ca apartine speciei umane. Violenta si injuraturile, manipularea si exploatarea nerusinata a celor din jur nu ar trebui sa faca parte din viata noastra si totusi, Radu Afrim ne aseaza oglinda in fata si ne obliga sa recunoastem realitatea. Raspunsul prin violenta la probleme de orice natura este atit de obisnuit, incit atunci cind vedem pe strada o asemenea scena trecem nepasatori mai departe. In schimb, atunci cind scena ne este prezentata sub forma sublimata a artei ne aratam afectati. Spectacolul poarta amprenta inconfundabila a regizorului Radu Afrim: se ride la scene absolut imposibile, in care dramatismul ar trebui sa te faca sa plingi. Ca intotdeauna, spiritul regizorului a invins mizeria vietii cotidiene, care ne este prezentata intr-o forma sublimata de arta astfel incit sa acceptam ca aceste lucruri nu numai ca sint posibile, dar chiar se intimpla. Decrepitudinea orasului, a cladirilor, a lumii, de care vorbea Radu Afrim la conferinta de presa dinaintea premierei a fost dezvaluita in toata "splendoarea" ei in spectacol. Decorul a surprins spectatorii printr-o simplitate care ar trebui sa dea de gindit administratiei locale: s-a dezvelit pur si simplu peretele jalnic din spatele scenei. Inca o data, viata a batut filmul, in cazul de fata, teatrul. In rest, mici accente care subliniau sordidul situatiei au fost mai mult decit suficiente, cum ar fi halbe de bere cu umbrelute negre la parastasul mamei lui Adam Geist. De cele mai multe ori lipsa decorului a fost compensata magistral de o lume a umbrelor si luminilor care spuneau mai mult decit orice perete de mucava. Scena cu scena a fost construita, povestita viata nefericitului Adam Geist, insa cu fiecare replica, actorii transmiteau publicului o filozofie de viata pe care este greu sa o intelegi dintr-o singura reprezentatie. Scena este in permanenta miscare. Chiar si momentele monologurilor sint dublate de rularea unui film cu chipuri ale personajelor, astfel incit atentia iti este distrasa de la mesaj. In final ai sentimentul ca trebuie sa revezi totul ca sa poti intelege, desi tare ma tem ca lucrurile nu vor fi foarte clare nici atunci, pentru ca asa este in viata.
Teatru-dans la cele mai inalte cote artistice
In spectacol sint multe momente de teatru-dans, in care Emilian Oprea alaturi de cei patru tineri braileni: Adrian Stefan, Adrian Iacov, Cosmin Cosma si Alexandru Marin, impresioneaza asistenta, dar momentul cel mai bine realizat, dar care probabil va fi si cel mai contestat, este scena de dragoste dintre Adam Geist - Emilian Oprea si Karl - Cristian Popa. Nu este nimic sordid, nimic care sa deranjeze, numai sentimente transfigurate artistic, un joc al trupurilor, al luminilor si umbrelor. De altfel, Emilian Oprea si-a dovedit inca o data talentul, puterea de a transmite sentimente, de a intelege si de a se face inteles de catre public. Aprecierea regizorului Radu Afrim, ca este un mare actor care va confirma in timp incepe sa devina realitate. Emilian Oprea a confirmat din nou. Efortul tuturor actorilor este remarcabil pentru ca fiecare este responsabil de reusita spectacolului, fiecare are scurta lui poveste de spus si fiecare o spune foarte bine: Liliana Ghita - o matusa autoritara si vulgara care, desi nu ar da impresia, conduce lumea sordida in care se chinuie sa traiasca Adam Geist, Liviu Pintileasa - varul care il apara pe bietul oropsit, dar numai daca nu e nici un pericol, Alin Florea - care a intrat perfect in pielea celor doua personaje interpretate, un dealer de droguri nemilos si insensibil, care nu stie sa rezolve probleme decit prin violenta si un soldat rasist care gaseste si aceeasi rezolvare gresita, Valentin Terente - un client viclean si las care isi joaca toate cartile conform propriului interes, Ramona Ganga - o ingenua care cade in capcana violentei lui Adam, Cornel Cimpoaie - un subofiter din armata legionara care tot prin violenta isi rezolva problemele si Bujor Macrin - un batrin care isi apara cu inversunare viata sa si a nepotului - Bogdan Spalatu, intr-o zona de razboi.
"Adam Geist" este un spectacol filozofic, al carui mesaj este acela ca omul trebuie sa renunte la violenta sau este condamnat la disparitie, o disparitie lenta si dureroasa care incepe cu lipsa dragostei.
Piesa "Adam Geist", regizata de Radu Afrim si anuntata ca fiind una care va violenta simturile si morala spectatorilor, s-a dovenit a nu fi decit o oglinda pusa in fata omenirii care reflecta si ceea ce pudibonzii nu vor sa accepte - ca apartine speciei umane. Violenta si injuraturile, manipularea si exploatarea nerusinata a celor din jur nu ar trebui sa faca parte din viata noastra si totusi, Radu Afrim ne aseaza oglinda in fata si ne obliga sa recunoastem realitatea. Raspunsul prin violenta la probleme de orice natura este atit de obisnuit, incit atunci cind vedem pe strada o asemenea scena trecem nepasatori mai departe. In schimb, atunci cind scena ne este prezentata sub forma sublimata a artei ne aratam afectati. Spectacolul poarta amprenta inconfundabila a regizorului Radu Afrim: se ride la scene absolut imposibile, in care dramatismul ar trebui sa te faca sa plingi. Ca intotdeauna, spiritul regizorului a invins mizeria vietii cotidiene, care ne este prezentata intr-o forma sublimata de arta astfel incit sa acceptam ca aceste lucruri nu numai ca sint posibile, dar chiar se intimpla. Decrepitudinea orasului, a cladirilor, a lumii, de care vorbea Radu Afrim la conferinta de presa dinaintea premierei a fost dezvaluita in toata "splendoarea" ei in spectacol. Decorul a surprins spectatorii printr-o simplitate care ar trebui sa dea de gindit administratiei locale: s-a dezvelit pur si simplu peretele jalnic din spatele scenei. Inca o data, viata a batut filmul, in cazul de fata, teatrul. In rest, mici accente care subliniau sordidul situatiei au fost mai mult decit suficiente, cum ar fi halbe de bere cu umbrelute negre la parastasul mamei lui Adam Geist. De cele mai multe ori lipsa decorului a fost compensata magistral de o lume a umbrelor si luminilor care spuneau mai mult decit orice perete de mucava. Scena cu scena a fost construita, povestita viata nefericitului Adam Geist, insa cu fiecare replica, actorii transmiteau publicului o filozofie de viata pe care este greu sa o intelegi dintr-o singura reprezentatie. Scena este in permanenta miscare. Chiar si momentele monologurilor sint dublate de rularea unui film cu chipuri ale personajelor, astfel incit atentia iti este distrasa de la mesaj. In final ai sentimentul ca trebuie sa revezi totul ca sa poti intelege, desi tare ma tem ca lucrurile nu vor fi foarte clare nici atunci, pentru ca asa este in viata.
Teatru-dans la cele mai inalte cote artistice
In spectacol sint multe momente de teatru-dans, in care Emilian Oprea alaturi de cei patru tineri braileni: Adrian Stefan, Adrian Iacov, Cosmin Cosma si Alexandru Marin, impresioneaza asistenta, dar momentul cel mai bine realizat, dar care probabil va fi si cel mai contestat, este scena de dragoste dintre Adam Geist - Emilian Oprea si Karl - Cristian Popa. Nu este nimic sordid, nimic care sa deranjeze, numai sentimente transfigurate artistic, un joc al trupurilor, al luminilor si umbrelor. De altfel, Emilian Oprea si-a dovedit inca o data talentul, puterea de a transmite sentimente, de a intelege si de a se face inteles de catre public. Aprecierea regizorului Radu Afrim, ca este un mare actor care va confirma in timp incepe sa devina realitate. Emilian Oprea a confirmat din nou. Efortul tuturor actorilor este remarcabil pentru ca fiecare este responsabil de reusita spectacolului, fiecare are scurta lui poveste de spus si fiecare o spune foarte bine: Liliana Ghita - o matusa autoritara si vulgara care, desi nu ar da impresia, conduce lumea sordida in care se chinuie sa traiasca Adam Geist, Liviu Pintileasa - varul care il apara pe bietul oropsit, dar numai daca nu e nici un pericol, Alin Florea - care a intrat perfect in pielea celor doua personaje interpretate, un dealer de droguri nemilos si insensibil, care nu stie sa rezolve probleme decit prin violenta si un soldat rasist care gaseste si aceeasi rezolvare gresita, Valentin Terente - un client viclean si las care isi joaca toate cartile conform propriului interes, Ramona Ganga - o ingenua care cade in capcana violentei lui Adam, Cornel Cimpoaie - un subofiter din armata legionara care tot prin violenta isi rezolva problemele si Bujor Macrin - un batrin care isi apara cu inversunare viata sa si a nepotului - Bogdan Spalatu, intr-o zona de razboi.
"Adam Geist" este un spectacol filozofic, al carui mesaj este acela ca omul trebuie sa renunte la violenta sau este condamnat la disparitie, o disparitie lenta si dureroasa care incepe cu lipsa dragostei.
