Dacă până acum tot ce se vehicula despre conducerea PDL Brăila era la nivel de zvon, ieri, deputatul democrat-liberal Eugen Bădălan a ţinut să clarifice situaţia. Astfel, împreună cu noul său coleg de grup parlamenar, deputatul Viorel Balcan, a anunţat că actuala conducere interimară a PDL Brăila va fi schimbată în cel mai scurt timp şi că, personal, îl susţine pentru interimat şi mai apoi pentru şefia oficială, pe gălăţeanul Constantin Dumitriu.
Bădălan a precizat că el a venit, la Bucureşti, cu ideea de a-l numi pe Dumitriu interimar: "La ultima întâlnire de la Bucureşti s-a stabilit că vor fi câteva organizaţii care vor fi monitorizate amănunţit de către conducerea centrală, printre ele numărându-se şi Brăila. Aceste organizaţii s-au dovedit total neperformate de-a lungul vremii şi, la Brăila, actuala echipă de conducere va fi înlocuită cu o altă echipă interimară. Eu fac parte dintre persoanele care susţin la conducerea noii echipe interimare pe Constantin Dumitriu, cel care a fost candidatul nostru regional la europarlamentare".
Întrebat de ce se merge pe varianta Constantin Dumitriu şi nu pe un autohton, Bădălan a răspuns că, din punctul său de vedere, niciun alt PDL-ist brăilean nu are autoritatea lui Dumitriu, nu este la fel de cunoscut şi nici la fel de capabil să "bată" PSD-ul: "S-ar putea găsi cineva potrivit şi în interiorul PDL Brăila, că organizaţia nu duce lipsă de oameni de valoare. Dar atunci când am făcut propunerea pe care eu am lansat-o, cei cu care am discutat despre viitorul filialei, am fost cu toţii de acord că avem nevoie de o echipă care să câştige în 2012, nu numai să se bată cu actuala echipă a PSD. Deci, care să şi câştige în faţa ei. Atunci când faci o analiză privind şansele de câştig, pleci de la valoarea echipei, dar şi de la valoarea oamenilor care pot ajunge să se bată unu la unu. Pentru a avea şanse de câştig, considerăm că Titi Dumitriu e unul din liderii politici ai PDL, care poate să îşi organizeze o echipă valoroasă şi el însuşi are valoarea necesară pentru a intra într-o competiţie în care să câştige. Îl văd şi preşedinte ales, nu numai interimar".
"Când am făcut acea declaraţie eu nu îl cunoşteam pe Dumitriu. Între timp mi-am dat seama că îl cunosc pe tatăl său"
Deşi jurnaliştii prezenţi la conferinţă i-au explicat deputatului că, sincer, prea puţini brăileni ştiu cine este Constantin Dumitriu şi încă şi mai puţini l-au văzut vreodată, Bădălan a insistat că familia Dumitriu este arhicunoscută în Brăila, mai ales pentru bursa pe care o acordă liceenilor de la CN "Bălcescu".
O schimbare completă s-a observat şi în atitudinea deputatului Viorel Balcan, care, deşi în urmă cu aproximativ o lună spunea că nu îşi doreşte "venetici" la conducerea PDL Brăila, nominalizându-l chiar pe Titi Dumitriu, de această dată ne-a explicat că, la momentul respectiv, vorbea "ca principiu", în necunoştinţă de cauză, dar că, între timp, şi-a dat seama că a fost prieten cu tatăl lui Constantin Dumitriu. Mai mult, Balcan spune că l-a cunoscut şi pe Titi Dumitriu, care i-a lăsat o impresie extrem de bună şi că, prin urmare, acum îi acordă tot sprijinul: "Când am făcut acea declaraţie eu nu îl cunoşteam pe Dumitriu. Între timp mi-am dat seama că îl cunosc pe tatăl său, chiar suntem prieteni de foarte mult timp. A fost şef la Direcţia Muncii ani de zile şi aşa l-am cunoscut. Acum l-am cunoscut şi pe Titi personal, e un băiat capabil, bun organizator, isteţ, cred că poate să liniştească apele la Brăila. Oricum, când va fi ales interimar se va muta la Brăila, iar până în 2012 mai sunt 2 ani şi, dacă ne mobilizăm, e posibil să avem rezultate foarte bune".
"Eu, când mă ocup de un lucru, îmi place să îl fac gospodăreşte"
Revenind la problema schimbării conducerii PDL Brăila, Eugen Bădălan a mai adăugat că una dintre cauzele pentru care această filială nu merge bine este lipsa de valoare a celor care se găsesc în acest moment la şefia organizaţiei: "Au ajuns să se erijeze în lideri ai organizaţiei oameni care au valoare cu foarte mult mai mică decât cei pe care vor să îi lidereze, nu vreau să rostesc nume", a comentat deputatul.
Întrebat cum de este atât de sigur că Dumitriu va fi sprijinit de majoritatea membrilor PDL Brăila pentru a fi ales preşedinte, Bădălan a replicat că atunci când face o treabă, îi place să o facă gospodăreşte, lăsând să se înţeleagă că lucrurile au fost deja aranjate: "Dumitriu, dacă va fi paraşutat la Brăila, va veni cu o parapantă care să îi asigure aterizarea la un punct fix. Adică, va fi sprijinit. Eu, când mă ocup de un lucru, îmi place să îl fac gospodăreşte. Titi Dumitriu a lua cunoştinţă cu o bună parte din membrii PDL Brăila, s-au purtat discuţii... Are mulţi prieteni la Brăila şi îşi mai face şi alţii. Are şi sprijinul celor doi parlamentari ai PDL Brăila".
"Balcan nu şi-a oficializat existenţa ca PDL-ist la Brăila şi nu o va face decât după ce se schimbă această conducere interimară"
În altă ordine de idei, Bădălan a explicat şi motivul pentru care ieri a susţinut o conferinţă de presă comună cu deputatul Viorel Balcan, la cabinetul parlamentar al acestuia. Astfel, Bădălan a precizat că i-a fost interzis accesul în fostul său cabinet, de către actuala conducere a PDL Brăila şi că, până va rezolva această problemă, preferă această soluţie. Totodată, a explicat şi situaţia lui Balcan, care, deşi s-a alăturat grupului PDL din Camera Duputaţilor, nu şi-a depus încă adeziunea ca membru al PDL Brăila: "De ce facem conferinţă de presă împreună şi de ce în cabinetul parlamentar a lui Balcan? În acest moment, eu nu mai am cabinet. Spaţiul în care am avut cabinetul parlamentar mi-a fost interzis de către actuala echipă de conducere a filialei brăilene a PDL. Şi cum trebuie să mă manifest şi eu într-un spaţiu, mă manifest la domnul Balcan până îmi voi rezolva problema. Referitor la situaţia dânsului, în momentul în care dl Balcan şi-a dat demisia din PSD, a făcut anunţul public în Camera Deputaţilor că se alătură grupului parlamentar PDL. Din acel moment, dl Balcan e în grupul parlamentar PDL. El nu şi-a oficializat existenţa ca PDL-ist la Brăila şi nu o va face decât după ce se schimbă această conducere interimară".
"Rămâne de văzut dacă şi brăilenii din PDL vor accepta ca Dumitriu să le fie şef"
În ceea ce o priveşte, actualul lider al democrat liberalilor brăileni, Giana Pătraşcu, ne-a declarat că dacă ar fi ca filiala brăileană să fie judecată după rezultatele avute, atunci ele aparţin celor 3 şefi care s-au perindat la conducere de când a fost înfiinţată, şefi printre care se numără şi Eugen Bădălan. Totodată, aceasta nu este foarte convinsă că brăilenii din PDL vor accepta ca şef un gălăţean: "Dacă domnul Bădălan îşi asumă promovarea lui Constantin Dumitriu, nu are decât. Eu spun că mai bine s-ar ocupa de problemele de la cabinetul parlamentar şi din colegiu. Rămâne de văzut dacă şi brăilenii din PDL vor accepta ca Dumitriu să le fie şef", a comentat aceasta. În ce priveşte acuzaţia conform căreia i-ar fi fost interzis accesul în spaţiul ocupat de PDL deputatului, Pătraşcu a ţinut să precizeze că, de fapt, deputatului i s-a pus la dispoziţie un spaţiu care a fost chiar şi renovat, dar că a refuzat să semneze un nou contract de închiriere.
"Ăştia sunt paşii: interimar, apoi să candidez la preşedinţia partidului, apoi să câştig alegerile din 2012"
La rândul său, Constantin Dumitriu a ţinut să precizeze că este foarte onorat de faptul că este propus pentru a fi preşedinte interimar al PDL Brăila, mai ales în contextul în care este 100% brăilean şi în care a fost mereu interesat de soarta acestui judeţ: "Dintr-o întâmplare m-am mutat cu domiciliul la Galaţi, când aveam 22 de ani, dar sufleteşte am rămas brăilean, iar acţiunile mele, în toate domeniile, au confirmat acest lucru. Oricum, am făcut pentru Brăila, din afara ei, lucruri pe care cei care ocupau funcţii de conducere nu le-au făcut. Lumea mă cunoaşte. Deci, nu cred că voi avea vreo problemă cu asta". Dumitriu a mai adăugat că a avut deja o întâlnire cu membri ai PDL Brăila şi că din punctul său de vedere, reacţia acestora a fost pozitivă: "Din câte mi s-a spus, voi avea susţinerea lor. Pe foarte mulţi dintre membrii PDL Brăila îi ştiam oricum, chiar dinainte de viaţa politică, deci nu e o problemă. Am discutat în principiu şi din câte am văzut, mi-acordă susţinerea". Dumitriu a confirmat faptul că doreşte, după interimat, să candideze la preşedinţia PDL Brăila şi spune că principalul său obiectiv, din postura de lider al PDL-iştilor brăileni, ar fi câştigarea alegerilor locale din 2012: "Ăştia sunt paşii, interimar, apoi să candidez la preşedinţia partidului, apoi să câştig alegerile din 2012. Nu se pune deocamdată problema să candidez pentru funcţia de primar sau preşedinte CJ, e prematur. Trebuie făcute sondaje de opinie şi, în funcţie de cine va fi cel mai bine văzut, vom stabili candidaţii".