• de 20 de ani, actorul brăilean Florin Chirpac îl interpretează pe Zeul Neptun, la Ziua Marinei, iar în perioada sărbătorilor de iarnă este cel mai solicitat “Moş Crăciun” din oraş • absolvent al Liceului “Murgoci” şi al IATC “I.L. Caragiale” Bucureşti, actorul a interpretat multe alte roluri memorabile vreme de 40 de ani • în liceu, a fost anchetat de Securitate pentru că asculta Europa Liberă • “Nu vă pot spune cum fac rolul. Suntem conduşi de undeva, de Sus”, ne-a mărturisit reputatul actor
Îl vedem an de an, la Ziua Marinei, în rolul Zeului Neptun, iar în perioada sărbătorilor de iarnă este cel mai solicitat “Moş Crăciun” din oraş. A fost directorul Teatrului de Păpuşi, a interpretat roluri nemuritoare şi a fost profesor la Şcola Populară de Artă. Născut în anul 1956, la Brăila, actorul Florin Chirpac a strălucit pe scena Teatrului “Maria Filotti” şi pe cea de la “Cărăbuş” timp de patru decenii. Bunicul său, tâmplar iscusit, instala tiribombe la Moşii de Vară, pe Regala - vizavi de Piaţa Mare - unde veneau brăilenii să-i vadă pe păpuşari. Asta până când au venit comuniştii şi i-au luat toată agoniseala, că ar fi fost chiabur.
Când era elev la “Murgoci” şi visa să devină artist, pe Florin l-au luat la Securitate, pentru că asculta Europa Liberă. Cu toate acestea, a absolvit cu brio IATC şi a cunoscut mari actori care i-au îndrumat paşii, inclusiv pe maestrul Caramitru. Acum, când s-a pensionat, studiază din nou şi poposeşte la fluviu, ca să-şi “umple bateriile”: “Când vreau să-mi limpezesc gândurile, vin pe Faleza Dunării, la Troiţa de la debarcader. Nu beau, nu fumez, sunt religios. Sunt teribil de încăpăţânat. Sunt şi bun, sunt şi rău: sunt OM!”
“Europa Liberă a fost a doua mea facultate. Aşa am învăţat care sunt adevăratele valori”
Florin Chirpac s-a născut la Brăila, “oraşul cu salcâmi” îngenunchiat de “ciuma roşie” de la Răsărit. Oraşul care, în anii '50, sângera din pricina nedreptăţilor.
“Mama povestea cum, la un moment dat, au venit la noi acasă şi au luat tot, până şi mălaiul pe care-l aveau din agoniseală. Bunicul meu a fost tâmplar. Construia tiribombe pe care le instala, în fiecare an, la Moşii de Vară, la bâlci, vizavi de Piaţa Mare, unde - în anii '30-'40 - era teren viran. Din asta trăiau. De aceea au fost consideraţi chiaburi. Când au venit comuniştii la putere, le-au luat tot”, povesteşte actorul.
La bâlci, era şi teatru de păpuşi. Veneau păpuşarii şi distrau lumea, iar prestaţia lor era răsplătită cu ropote de aplauze. Se juca “Vasilache şi Mărioara” (“Pence & Judy” la englezi). Iar teatrul de păpuşi, vechi de secole, îşi avea originea în Imperiul Otoman, unde i se zicea “karaghioz”. Era un fel de “comedia de l'arte” a Europei, un teatru folcloric care a prins şi la noi. După ani şi ani, Florin Chirpac avea să ajungă, culmea, la Teatrul de Păpuşi. Dar până atunci, avea să înfrunte dictatura. Şi să iasă biruitor.
“În liceu, am pus bazele unei «organizaţii» numite «Lopătarul», din care făceam parte trei elevi. Acestea erau acuzaţiile. Eram, la acea vreme, elev în clasa a X-a la Liceul Industrial nr. 1 «Gh. M. Murgoci». Era în anii '70 şi am fost pârât că ascult Europa Liberă. M-au chemat, mai întâi la miliţie şi după aceea m-au dus cu o Volga neagră la sediul Securităţii, pe Eliberării, unde m-au ţinut până noaptea târziu”, povesteşte reputatul actor.
La un moment dat, a intrat în încăpere o namilă de om, şeful de la Secu', care a întrebat: “Colaborează?”. “Nu”, i s-a răspuns. Şi namila i-a tras lui Florin un dos de palmă de l-a lipit de perete. I-au chemat şi părinţii la Securitate, deşi adolescentul nu înţelegea “ce făcuse rău”. Nu a fost dat afară din liceu, dar au făcut careu şi l-au dat exemplu negativ. Îl chemau în fiecare zi la Secu', ca să le spună tot, “să colaboreze”.
“Ascultam Europa Liberă la un aparat radio pe care-l primisem cadou de la tata. Europa Liberă a fost a doua mea facultate. Ascultând Europa Liberă, am înţeles care sunt adevăratele valori. M-am trezit dintr-o noapte cumplită, din beznă, şi am înţeles care este sensul vieţii, deşi eram copil. M-au chemat de mai multe ori la Securitate, m-au supus multor presiuni şi asta m-a făcut să iubesc viaţa”, ne-a mărturisit Florin Chirpac.
“Eu vreau să te fac om, nu artist!”
Pasiunea pentru teatru avea să-l marcheze pe Florin încă din adolescenţă. În anul I de liceu, s-a înscris în trupa de teatru. Venea cu o oră mai devreme la cursuri, ca să înveţe la primele două-trei discipline. Pentru că, la ora 16.00, mergea la cercul de teatru unde stătea şi până la 21.00. Vara, erau cu toţii la mare.
“În anul IV de liceu, tata m-a întrebat ce vreau să mă fac. I-am spus că vreau să mă fac «artist». Atunci, a pus mâna pe o pompă de bicicletă «Tohan», cu care se ducea la serviciu, şi m-a «altoit», zicând: «Eu vreau să te fac OM, nu artist!». Mama mi-a luat apărarea şi a încasat-o, sărmana, în locul meu. Până la urmă, tata m-a lăsat în plata Domnului, gândindu-se că n-o să iau examenul şi că o să-mi vină mintea la cap”, povesteşte actorul.
La un moment dat, au anunţat o selecţie la Clubul Progresul. S-a umplut sala până la refuz. Erau sute de copii acolo, însă au selectat doar 20, inclusiv pe Florin. Selecţia a fost făcută de actori de la “Maria Filotti”. Toţi 20 au dat examen la Teatru şi au intrat 10. La acea vreme, povesteşte Florin Chirpac, după prima “cernere”, rămâneau 100 de candidaţi pe loc (!) la IATC “I. L. Caragiale” Bucureşti. A intrat la IATC în 1976, l-a absolvit în 1980 şi a avut o carieră strălucită de 40 de ani, până când s-a pensionat.
“Nu vă pot spune cum fac rolul. Suntem conduşi de undeva, de Sus”
La IATC, brăileanul a avut-o profesoară pe Beate Fredanov, alias Betty Friedman, o evreică ce studiase la Viena, pe care o evocă deseori cu respect. Soţul ei fusese Ministrul Sănătăţii pe vremea lui Stalin. Îi era aşa frică de comunism, că i-a dat numele copilului “Stalin”. Caramitru, asistentul “tovarăşei” Fredanov, i-a fost, de asemenea, profesor, timp de patru ani.
“A doua zi după cutremurul din '77, când a murit Toma Caragiu (naşul de cununie al lui Caramitru, machedon şi el) am mers acasă la Beate Fredanov. Locuia într-o casă mare din centru, plină de tablouri, statuete şi cărţi legate în piele. O casă «boierească». Se plimba printre lucrurile împrăştiate pe jos, ca Antigona, trăgând un şal după ea, descumpănită. «Chirpace dragă, ce cauţi tu aici, la ora asta? Trebuia să fii la institut!», mi-a spus, văzându-mă. «Institutul nu mai există, doamna profesoară!». «În cazul acesta, ai o scuz㻓, povesteşte Florin Chirpac.
Profesorii lui Florin nici nu concepeau ca acesta să facă altceva în viaţă decât teatru de dramă. A întâlnit artişti mari şi fiecare l-a şlefuit în felul său. De la fiecare a primit “ceva”. “De la unii am învăţat ce să fac, de la alţii ce să nu fac. Le mulţumesc şi unora, şi altora, că fără ei n-aş fi existat! În liceu, nu m-am gândit niciodată că voi face din actorie o profesie. În facultate, însă, am avut şansa să dau peste oameni extraordinari, înalţi în spirit. Acolo am fost şlefuit ca om”, ne-a mărturisit actorul. Întrebat despre acel “moment al creaţiei”, Florin Chirpac a spus:
“Cum facem rolul? Nu vă pot spune cum fac rolul. Suntem conduşi de undeva, de Sus. Niciun artist nu vă poate explica acel «moment al creaţiei»; poate să explice cum ţine vioara, cum amestecă culorile etc. dar momentul creaţiei nu-l poate explica nimeni. Cineva, de acolo, de Sus, ne conduce. Eu cred că drumul nostru în viaţă este trasat de Sus. Poate «intersecţiile» să mai schimbe câte ceva”.
“Pe vremea mea, terminam şapte inşi actoria. Acum, termină o mie o dată!”
După trei ani petrecuţi la Petroşani, Florin Chirpac a venit la Teatrul “Maria Filotti” din Brăila, unde a lucrat ca actor timp de 17 ani. Pe scenă fiind, nu pierdea ocazia “să bage şopârle”, exprimându-şi, astfel, opoziţia faţă de regim, aşa cum făceau majoritatea actorilor.
“În «Nota zero la purtare» aveam o replică («Situaţia asta nu mai poate dura!») în care-l imitam pe «împuşcatu». Audienţa îngheţa de frică atunci cânt îmi spuneam replica, imitându-l perfect pe Ceauşescu! Mi-a plăcut foarte mult piesa, am interpretat-o, cred, de vreo 725 de ori în 15-20 de ani. De pe vremea când aveam păr şi n-aveam burtă, până-n vremea când aveam burtă şi n-aveam păr!”, povesteşte, zâmbind, Florin Chirpac.
Prin '97, a dat examen pentru postul de director la Teatrul de Păpuşi. Credea că o să stea numai două-trei luni acolo, însă a rămas până la pensie. Când şi-a luat cartea de muncă de la TMF, avea lacrimi în ochi.
“Am stat 19 ani la Teatrul «Cărăbuş». A fost, însă, cea mai grea perioadă din viaţa mea. O perioadă de schimbări. Iar la un moment dat, nu am mai rezistat, a trebuit să mă pensionez. Am prins valul schimbărilor, revoluţia informatică, schimbări de generaţii din ce în ce mai slabe. Şi asta nu este bine deloc. Pe vremea mea, terminam şapte inşi actoria. Acum, termină câte o mie o dată!”, ne-a spus actorul.
Florin Chirpac a avut ocazia să prindă spectacole mari, şi la TMF şi la “Cărăbuş”, dar şi spectacole care aduc mult public. Din prima categorie, ne-a amintit “cel mai mare spectacol din ultimii 50 de ani”, “Chira Chiralina”, apoi “Mediterana” - regizate de Cătălina Buzoianu -, “Încercarea de zbor”, a lui Codrescu, “Mereu cu gândul către ceruri”. Din a doua categorie, a amintit “Nota zero la purtare”, de la TMF, şi “Cei trei purceluşi”, de la “Cărăbuş” (pe care a numit-o “piesa perfectă”).
“Puţini sunt cei care vor să moară pe scenă!”
Florin Chirpac a fost 20 de ani profesor la Şcola Populară de Artă Brăila (“Vespasian Lungu”) şi a interpretat roluri nemuritoare: “Matei Nimica” din “Încercarea de zbor”, “Barbaroza” din “Nota zero la purtare” şi “Lupul” din piesa “Cei trei purceluşi”.
“În cei 40 de ani de activitate, am jucat 70-80 de roluri, iar de 20 de ani îl interpretez pe Zeul Neptun, la Ziua Marinei. Celebra replică «Zeii îi salută pe muritori!» le este adresată politicienilor, mai marilor zilei. L-am interpretat, de asemenea, pe «Moş Crăciun» la diverse manifestări. Eu sunt cel care organizează «Târgul de antichităţi de pe Regala», în fiecare an, la Zilele Brăilei. Am organizat, de asemenea, Festivalul Cărăbuş. Acum, sunt student la Galaţi, la Turism, în anul I, la Facultatea vârstei a treia”, ne-a spus Florin Chirpac.
Când veneau copiii la teatrul de păpuşi şi coborau din autobuz, directorul Chirpac se aşeza în mijlocul străzii şi-i oprea pe şoferi. Până coborau toţi copiii şi erau în siguranţă. A oprit, la un moment dat, şi maşina Poliţiei, şi nimeni nu a comentat! În opinia sa, copiii sunt totul. Ei “trebuie conduşi către valorile universale fundamentale”.
Florin Chirpac consideră că, în Cultură, în domeniul în care a activat 40 de ani, nu ar trebui să existe manageri, ci animatori de teatru.
“Omul de teatru trebuie să facă doar teatru! Nimic altceva. Într-un teatru particular, urmăreşti şi partea economică, dar într-un teatru de stat, al urbei, trebuie să faci spectacole. În urmă cu câţiva ani, am primit dispoziţie din partea primăriei să trimit trei oameni, a doua zi, la strâns hârtii din Obor. Mi-a fost, sincer, ruşine, să le spun colegilor să facă acest lucru şi m-am dus eu, personal, şi am adunat hârtii”, povesteşte actorul brăilean, adăugând:
“Nu-mi plac artiştii care muncesc, ci artiştii care strălucesc! Trecând peste valoarea intrinsecă a artiştilor şi referindu-ne doar la categoriile de vârstă, aş împărţi actorii în trei categorii. Categoria actorilor de 20 de ani reprezintă viitorul. Asupra lor se îndreaptă toată atenţia trupei. Sunt actorii în formare. Categoria actorilor de 40 de ani trebuie să susţină efectiv teatrul, iar categoria celor de 60 de ani este a celor care animă teatrul, privesc, dau indicaţii şi joacă rolurile principale. Ăsta ar fi modelul ideal în teatru. Tinerii se lipesc greu de un teatru, cei de 40 de ani se gândesc la bani şi fac tot ce se poate pentru bani (ei ar trebui să fie atât de bine plătiţi, încât să nu se mai gândească la asta), iar cei de 60 de ani se gândesc cum să iasă mai repede la pensie. Puţini sunt cei care vor să moară pe scenă! Nu contează ce foc sacru ai în tine, contează câţi bani faci. Modul ăsta de a gândi va duce la prăbuşirea noastră ca oameni şi ca naţiune”.
