Activitate preventivă a poliţiştilor, cu elevii şi cetăţenii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Activitate preventivă a poliţiştilor, cu elevii şi cetăţenii

* polițiștii doresc să crească gradul de informare a elevilor cu privire la noțiuni de răspundere juridică,  discutând noțiunile de infracțiune și contravenție, aspecte priuvind răspunderea penală, factorii favorizanți ai implicării minorilor în săvârșirea de fapte ilegale

 

 

 

 

Vineri, 26 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila –Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității împreună cu jandarmi au desfășurat o activitate de prevenire și informare a elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale „Anton Pann”, dar și zona unui complex comercial din municipiu. „Polițiștii doresc să crească prin aceste activități gradul de informare a elevilor cu privire la noțiuni de răspundere juridică,  discutând noțiunile de infracțiune și contravenție, aspecte priuvind răspunderea penală, factorii favorizanți ai implicării minorilor în săvârșirea de fapte ilegale, măsurile educative și modalități de rezolvare a conflictelor cu alți elevi. Au fost expuse exemple privind faptele de natură contravențională sau penală care pot fi săvârșite de elevi în cadrul unei unități de învățământ și consecințele pe care acestea pot avea asupra victimei sau autorului”, au precizat poliţiştii.  

Activitatea se circumscrie Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar în anul școlar 2022-2023, aprobat prin Ordinul Prefectului Județului Brăila.

De asemenea, polițiștii au purtat discuții cu cetățenii și au distribuit materiale preventive pentru conștientizarea acestora cu privire la implicațiile traficului de persoane și comportamentele pe care aceștia trebuie să le adopte pentru a nu întreține această formă de abuz sau pentru a nu ajunge în situația de victimă. Activitatea se circumscrie Proiectului Reducerea vulnerabilității la traficul de persoane în scopul exploatării prin muncă a cetățenilor româno aflați în țară și în afara granițelor României.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro