Activități interactive între polițiști și elevi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Activități interactive între polițiști și elevi

• elevii din clasele gimnaziale au fost implicați în jocuri de rol menite să identifice și să evalueze predilecția elevilor pentru relații pozitive sau negative în cadrul colectivului

 

Cum ar trebui să se comporte elevii față de colegi!? Sunt de așteptat reacții pozitive, cu zâmbete și discuții plăcute, dar pot să apară și reacții negative, iar tinerii să își exprime nemulțumirea în diferite moduri, chiar prin reacții violente, tip bullying. Polițiștii au angrenat elevii în jocuri menite să le transmită sfaturi cu privire la comportamentul față de cei din jur.

Astfel, în perioada 14-15 ianuarie,  polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Biroul Siguranța Școlară și Biroul Proximitate au desfășurat o serie de activități interactive cu elevii școlilor gimnaziale ”George Coșbuc” și ”Aleksandr S. Pușkin” din municipiul Brăila, în cadrul activităților nonformale planificate în Programul național ”Școala Altfel”.
 Activitățile au fost desfășurate în cadrul Proiectului «Împreună prindem curaj», lansat de Ministerul Educației și implementat de cele două unități de învățământ în parteneriat cu polițiștii de siguranța școlară și specialiștii antitrafic. ”În  cadrul activității, elevii din clasele gimnaziale au fost implicați în jocuri de rol menite să identifice și să evalueze predilecția elevilor pentru relații pozitive sau negative în cadrul colectivului. Astfel, au fost constituite două grupe de control, formate din 5 elevi aleși aleatoriu, primului grup trasându-i-se sarcina de a interacționa pozitiv, a zâmbi, a-și da mâinile și a vorbi frumos, celălalt grup având sarcina de a transmite nemulțumire, indiferență și de a mima conflict sau neînțelegeri. Elevii observatori au avut sarcina de a urmări cele două grupuri timp de câteva minute și ulterior să numească grupul din care ar fi dorit să facă parte, precum și argumentele care au stat la baza alegerii. Polițiștii au ascultat argumentele și opiniile elevilor și le-au explicat rolul fiecăruia dintre ei în construirea colectivului clasei și al climatului favorabil dezvoltării unor relații firești între elevi”, au precizat polițiștii.
Elevii din clasele gimnaziale au beneficiat și de informațiile și recomandările specialistului Centrului Regional Galați al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, care a pornit de la mediul virtual și de la pericolele sau provocările pe care le pot întâlni aici și cum pot acestea transforma sau afecta viața și evoluția unui adolescent. La rândul lor, elevii din clasele primare au fost informați cu privire la comportamentul de urmat pentru a nu deveni victime ale faptelor penale, care să le pună în pericol viața sau integritatea fizică. Polițiștii au urmărit și conștientizarea acestora cu privire la respectarea normelor rutiere pentru prevenirea implicării copiilor în accidente de circulație, a normelor de comportare în cadrul unității de învățământ, pe stradă sau acasă.
În cadrul caravanei încurajării, polițiștii au acordat o atenție deosebită și copiilor din cadrul Grădiniței cu program normal nr.50 Brăila, care au primit cu curiozitate și afecțiune vizita, informațiile și jocurile pregătite pentru ei. În cadrul tuturor activităților desfășurate, polițiștii au accentuat necesitatea comunicării la orice vârstă, reiterând mesajele promovate în cadrul Campaniei pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar «Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția», demers preventiv al Poliției Române.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro