• meciul de pe Ştefan Vrăbioru s-a încheiat fără gol, 0-0
Meciul de pe stadionul Ştefan Vrăbioru dintre Viitorul Ianca şi CS Făurei s-a încheiat la egalitate, 0-0, dar formaţia din Ianca a beneficiat de înfrângerea suferită pe teren propriu de ACSC Cazasu şi revine pe primul loc în Liga a IV-a.
Meciul de la Ianca a fost unul de luptă, fără mari realizări. Echipa gazdă a mizat pe realizările individuale ale lui Andrei Crăciun, în schimb CS Făurei a arătat mult mai bine pe teren, cu un joc mai elaborat, însă, deocamdată, şi trupa lui Mihai Ciobanu suferă la capitolul eficacitate atunci când întâlneşte o adversară pe măsură.
CS Făurei a avut prima ocazie, Marius Tudose a executat o lovitură liberă în minutul 5 însă Jalbă a fost atent şi a evitat golul iar patru minute mai târziu a fost rândul lui Crăciun să-şi încerce şansa, cu un şut înşelător, dar şI portarul oaspeţilor, Alexandru Constantinescu a fost la post. În minutul 17 Stelian Nicoliţă a fost aproape de gol, însă Jalbă a avut o intervenţie salutară pentru echipa din Ianca. Cu 10 minute înainte de pauză tot echipa gazdă şi-a creat o situaţie de poartă, Andrei Crăciun a executat foarte bine o lovitură liberă însă, Constantinescu a reuşit să scoată mingea de la rădăcina barei, astfel că după primele 45 de minute tabela nu s-a modificat. În repriza a doua s-a jucat la fel de prudent şi din această cauză ocaziile mari de gol au fost foarte rare. Mâţă a avut golul în vârful bocancului în minutul 46, dar Jalbă a fost din nou la post, iar echipa gazdă a trecut pe lângă deschiderea scorului prin Stoican, care, după o pasă de la Smeu, a şutat de la 6 metri dar portarul celor de la Făurei a parat mingea, astfel că meciul s-a încheiat nedecis.
Rezultatele înregistrate în etapa a 13-a:
ACSC Cazasu - Voinţa Şuţeşti 1-2
Viitorul Ianca - CS Făurei 0-0
Dunărea Tichileşti - Gloria Movila Miresii
Pandurii Tudor Vladimirescu - Viitorul Însurăţei 1-2
Voinţa Vişani - Dacia Unirea 2 Brăila 12-1.