ACS Sport Plus a câștigat cu 3-2 meciul cu Academia de Volei Tomis Constanța | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ACS Sport Plus a câștigat cu 3-2 meciul cu Academia de Volei Tomis Constanța

* pe seturi: 25-18; 25-20; 19-25; 22-25; 15-12 * este cea de a doua victorie realizată de echipa brăileană în acest sezon competițional al Diviziei A2

 

Echipa de volei ACS Sport Plus Brăila a câștigat cu 3-2 meciul cu  Academia de Volei Tomis Constanța și a bifat cel de-al doilea succes din cadrul Diviziei A2 senioare, Seria Est. Partida care a avut loc în sala de sport din Șendreni a fost una spectaculoasă și cu echipa brăileană în prim plan.

Lipsită de aportul ridicătoarei Alexandra Laurici, aflată încă în recuperare după o accidentare, echipa pregătită de Neculai Harabagiu a jucat fără greșeală în primele două seturi și pe ambele le-a câștigat fără emoții, cu 25-18 respectiv 25-20. A urmat o ușoară relaxare, specifică vârstei, căci Sport Plus are lotul cel mai tânăr din acest eșalon voleibalistic, de care au profitat constănțencele. Academia de Volei Tomis Constanța a câștigat următoarele două seturi cu 25-19 și 25-23 și a trimis meciul în setul decisiv.

În ultimul act al partidei, voleibalistele echipei brăilene au avut o evoluție foarte bună și s-au impus în fața adversarelor lor mai clar

decât o arată scorul, 15-12. Cu acest succes, ACS Sport Plus Brăila și-a trecut în cont a doua victorie din acest sezon competițional.

“Am jucat foarte bine în primele două seturi și am condus cu 2-0. Am lăsat apoi garda jos și scorul a redevenit egal dar ne-am mobilizat în decisiv și am câștigat partida. Echipa din Constanța este de nivelul nostru, trebuia săștigăm acest meci. Proiectul nostru, susținut financiar de către Consiliul Județean Brăila, este în etapa pe care o preconizam, dar consider că este loc și de mai bine. Revenind la meciul cu Academia de Volei Tomis Constanța, remarc întreaga echipă brăileană. Spiritul de luptă, arătat constant pe toată durata meciului, a dus la această victorie ”, ne-a declarat antrenorul Neculai Harabagiu.

Sport Plus: Nadia Staicu, Melania Duțu, Maria Belu, Alesia Cristea, Elena Nedelcu, Alegria Rusoiu, Cătălina Mărgărit, Andra Baciu, Roberta Răfoi, Andreea Seniuc.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro