+) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Apostol Anania; Sf. Cuvios Roman Melodul; Sf. Cuvoşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

+) Acoperământul Maicii Domnului; Sf. Apostol Anania; Sf. Cuvios Roman Melodul; Sf. Cuvoşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani

Acoperământul Maicii Domnului este sărbătoarea rânduită în amintirea arătării Maicii Domnului în biserica din Vlaherne. Pe 1 octombrie 911 d.H., se făcea priveghere în biserică, pentru salvarea cetăţii care era asediată de duşmani. La patru dimineaţa, Maica Domnului s-a arătat înaintea poporului, stând în văzduh şi rugându-se cu lacrimi; Sfântul Acoperământ era ţinut în mâini, deasupra capetelor credincioşilor, iar în jurul Sfintei Fecioare se aflau apostolii, sfinţii şi mucenicii. Atunci, Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos a zis către ucenicul său Epifanie: “O vezi, frate, pe Împărăteasa şi Doamna tuturor cum se roagă pentru întreaga lume?” Iar Epifanie a zis: “O văd, Părinte, şi mă minunez!”.

Acesta este evenimentul pe care îl prăznuieşte astăzi Biserica Ortodoxă, spre a ne aminti că, prin nevoinţă şi rugăciune, putem primi şi noi ajutorul Maicii Domnului, în greutăţile vieţii noastre.

“Astăzi, poporul cel binecredincios luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica Lui Dumnezeu, şi căutând către Preacinstita Icoana ta cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău Hristos, Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Fecioara astăzi înainte stă în biserică şi cu cetele sfinţilor nevăzut se roagă Lui Dumnezeu, îngerii cu ierarhii se închină şi Apostolii cu proorocii dănţuiesc; că pentru noi roagă Născătoarea de Dumnezeu pe Dumnezeu Cel mai înainte de veci”!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro