ACL Brăila solicită BEJ interzicerea materialelor electorale cu mesajul «Doar Ponta protejează pensiile» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

ACL Brăila solicită BEJ interzicerea materialelor electorale cu mesajul «Doar Ponta protejează pensiile»

Alianţa Creştin Liberală (ACL) Brăila a depus ieri, 28 octombrie, la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Brăila o nouă sesizare privind încălcarea legislaţiei electorale de către reprezentanţii Alianţei PSD-UNPR-PC, prin folosirea pe bannere, panouri şi alte materiale electorale a mesajului tendenţios "Doar Ponta protejează pensiile". Reprezentanţii ACL Brăila consideră că diseminarea acestui mesaj "vădit mincinos" vine în continuarea modului incorect în care au fost transmise mesaje false legate de programul candidatului ACL Klaus Iohannis şi contravine literei şi spiritului legislaţiei electorale care prevede obligativitatea competitorilor de a asigura "corecta desfăşurare a campaniei electorale", conform articolului 42, alin.(1) din Legea nr.370/2004 republicată, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale.
"Am sesizat BEJ Brăila în această speţă pentru că ACL nu poate tolera modul murdar în care PSD a ales să desfăşoare campania candidatului Victor Viorel Ponta. Cei de la PSD au intrat în panică şi recurg la toate aceste metode mizerabile de campanie, sperând că pe ultima sută de metri ar mai putea manipula electoratul. Noi credem însă că aceste metode au depăşit deja limita legii şi trebuie sancţionate în consecinţă. Vrem să dăm un semnal că legea nu este facultativă pentru cei din PSD, că în ceasul al doisprezecelea se poate reveni la o campanie decentă şi civilizată", a declarat co-preşedintele ACL Brăila, Alexandru Nazare. În plus, acesta apreciază că sintagma "Doar Ponta protejează pensile!" este de natură a oferi electoratului informaţii nereale dacă se are în vedere şi particularitatea scrutinului pentru alegerile prezidenţiale, în condiţiile în care preşedintele României nu are atribuţii executive şi nu poate lua măsura tăierii pensiilor sau a protejării lor, aceasta fiind de competenţa exclusivă a guvernului. În altă ordine de idei, creştin liberalii brăileni consideră că folosirea acestei sintagme este în esenţă o formă subliminală de condiţionare a votului, de îngrădire a libertăţii de conştiinţă (aşa cum este ea descrisă în Titlul II, Cap.II, art.29, alin. 1, din Constituţia României) şi contravine prevederilor art.42, alin.(1) din Legea 370 din 2004, pentru alegerea Preşedintelui României cu modificările şi completările ulterioare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro