• unitatea spitalicească a reuşit, în sfârşit, să-şi cumpere aparat de radioterapie cu octovoltaj • noua achiziţie a costat peste 1 milion de lei şi îşi va găsi locul tot în corpul B, al SJU Brăila • conducerea spitalului ne asigură că, până la finele acestui an, aparatul va fi funcţional • SJU Brăila a rămas fără aparat de radioterapie încă din luna mai 2017, când s-a defectat iremediabil vechiul robot medical
Veşti bune şi nu prea, pentru pacienţi. După doi ani de aşteptări, în care mii de bolnavi au fost puşi pe drumuri, în alte oraşe, pentru terapie, Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila şi-a achiziţionat, în sfârşit, aparatul de radioterapie cu octovoltaj. Un robot medical care se tot cumpără de mai bine de un an, de când unitatea spitalicească a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice anunţul de participare (SEAP), dar un lung şir de constestaţii a întârziat mult cumpărarea aparatului, spun cei din conducerea spitalului. Noul aparat a costat 1.136.590 lei, bani asiguraţi în proporţie de 90% de la Ministerul Sănătăţii şi 10% de la Consiliul Judeţean. Achiziţia îşi va găsi locul în corpul B, al SJU Brăila, imediat ce se va amenaja şi un spaţiu în acest sens. „Spaţiul este în curs de amenajare şi de obţinere a autorizaţiei CNCAN (n.r. -Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare) şi în momentul în care avem toate autorizaţiile şi tot ce trebuie, putem să solicităm să ni se aducă aparatul, pentru că este deja cumpărat. Suntem în faza în care noi facem devizul pentru amenajare, ne mai trebuie un perete acolo, nu-i mare lucru, şi de pus barita pe pereţi. Noi trebuie să-i anunţăm când îl pot aduce şi e liber acolo”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila, Delia Râşnoveanu. Cât vor mai dura aceste lucrări, nu se ştie. Cert este că aparatul de radioterapie nu va fi funcţional în vara acestui an. Cel mai probabil, spune conducerea spitalului, spre sfârşitul anului, timp în care pacienţii cu afecţiuni inflamatorii şi formaţiuni tumorale, sunt nevoiţi să treacă pragul altor unităţi spitaliceşti ceva mai îndepărtate, care au în dotare acest aparat, precum Constanţa sau Bucureşti.
Potrivit conducerii SJU Brăila, radioterapia cu octovoltaj este o metodă de radioterapie externă ce utilizează radiaţii X pentru a trata eficient şi în siguranţă tumori maligne superficiale, precum cancere de piele, afecţiuni benigne sau alte afecţiuni inflamatorii. Radiaţiile distrug tumorile, celulele acestora devenind incapabile să se mai multiplice. Celulele normale din jur sunt şi ele afectate, dar au capacitatea de a-şi repara mai eficient leziunile produse de radiaţia ionizantă. Radiaţia penetrează doar puţin în profunzime, sub tegument, ceea ce permite protejarea ţesuturilor situate sub leziunea superficială tratată.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila nu mai are aparat de radioterapie cu octovoltaj încă din luna mai 2017, când s-a defectat aparatura. Pentru că era vorba despre un robot destul de „în vârstă”, fabricat în 1968 şi dat în folosinţă unităţii spitaliceşti din Brăila în 1973, nu a mai putut fi reparat din lipsa pieselor de schimb.