România ar putea pierde, numai în sectorul agricol, 80 milioane euro pe an, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut joi, de către ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, în cadrul unei conferinţe de presă.
"Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană afectează bugetul Uniunii şi, implicit România. Din moment ce Marea Britanie contribuia cu 13 miliarde de euro la bugetul european, iar acum aceşti bani nu mai există, este o pierdere imensă. Toate calculele pe care le-am făcut arată că bugetul european pentru România va fi afectat cu 2-3 procente. Există riscul ca România să piardă anual până la 80 de milioane de euro", a declarat ministrul. Irimescu a mai precizat că, din punctul său de vedere, nu modelul britanic este potrivit României, ci acela din Statele Unite ale Americii, în care fermierul primeşte ajutor de la stat sau despăgubiri dacă nu obţine măcar 10% din investiţie sub formă de profit.