Nici nu s-a aşternut bine zăpada pe carosabil şi şoferii au început să aibă din nou probleme în trafic, asta şi din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum. Astfel, la data de 15 ianuarie, la ora 21.15, Virgil S. (37 de ani), din municipiul Brăila, conducea autoturismul pe strada Comuna din Paris. Ajungând la intersecţia cu strada Victor Negulici, pentru că a apăsat prea mult pedala de acceleraţie, deşi carosabilul era acoperit cu zăpadă, şoferul a lovit un stâlp din beton de pe marginea străzii. În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere care a fost transportată şi internată la spital pentru îngrijiri medicale. În seara aceleaşi zile, poliţiştii rutieri au fost anunţaţi despre un alt accident, produs din aceeaşi cauză. La ora 21.20, Aurelian P. (42 de ani), din municipiul Galaţi, conducea autoturismul, pe DN 22B (dig Brăila-Galaţi). Din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum acoperit cu zăpadă, bărbatul a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat într-un stâlp pentru susţinerea firelor de energie electrică. În urma impactului, şoferul a suferit leziuni corporale pentru care a fost necesară transportarea la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto a fost testaţi cu aparatul alcooltest, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie şi li s-a întocmit dosar penal.