"In jurul orei 8.30, Lucian A., 31 ani, din Iasi, conducea autoturismul "Peugeot" nr. CL-AH-196, proprietatea unui cetatean din Republica Moldova, pe DE 87 (Soseaua de Centura). La intersectia cu Drumul National 22 (Sos. Focsani), ieseanul nu a acordat prioritate si a tamponat violent "Dacia" nr. BR-01-WEW, condusa regulamentar de Nicolae L., 55 ani, din Braila. Adrian A., 56 ani, pasager in "Peugeot", a suferit multiple fracturi la bazin si a fost transportat la spital", ne-a precizat subcomisarul Dorel Vilsan, adjunctul sefului Politiei Rutiere.
Ofiterul ne-a marturisit ca, in ultima perioada, s-au inregistrat mai multe accidente in intersectia respectiva, deoarece conducatorii auto din alte judete, care tranziteaza Braila, considera ca au prioritate pe drumul european, iar cind ajung in intersectie observa mult prea tirziu indicatorul si nu mai au timp sa evite impactul cu soferii care circula regulamentar pe Sos. Focsani. Pentru a pune punct unor astfel de accidente, politistii de la Circulatie au solicitat administratorilor dumurilor respective sa schimbe indicatoarele si sa ofere prioritate soferilor de pe DE 87. Adresele au ramas fara ecou, deoarece administratorii drumurilor au invocat faptul ca dureaza extrem de mult obtinerea unui astfel de aviz. Pina cind cei de la Drumuri vor da curs cererilor Politiei, soferii vor continua sa se izbeasca, ranindu-se si omorindu-se intre ei, din cauza unui banal indicator rutier.