Două maşini s-au ciocnit din cauza unui şofer grăbit. La data de 13 iulie, ora 20.00, un gălăţean de 35 de ani conducea autoutilitara pe DE 87, în afara localităţii Baldovineşti. Acesta nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autoturismul din faţa sa şi a intrat în coliziune. Accidentul s-a soldat cu rănirea unei femei de 44 de ani, din judeţul Teleorman, pasageră în maşina lovită, fiind transportată la Spitalul Judeţean Galaţi, pentru îngrijiri medicale. Ea nu a rămas însă internată. Şoferii celor două autoturisme au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.