Marți seară, în jurul orei 18:15, polițisti din cadrul Biroului Rutier au fost solicitați să intervină la un accident rutier petrecut pe Calea Călărașilor. Din primele date s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Brăila, în timp ce conducea autoturismul pe Calea Călărașilor, dinspre Centură către Barieră, la intersecția cu strada Castanului, nu ar fi păstrat distanța față de autovehiculul care circula în fața sa, acroșându-l în partea din spate. ”Din impact, autovehiculul acroșat, condus de o femeie, în varstă de 41 de ani, din Brăila, a fost proiectat într-un alt autovehicul ce efectua virajul la stânga pe strada Castanului, condus de o femeie în vârstă de 65 de ani, din Brăila. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a patru minori, cu vârstele cuprinse între 12 și 14 ani, pasageri în autovehiculul condus de femeia în vârstă de 41 de ani, ce au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.